Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cere Executivului European să interzică folosirea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri. În plus, Parlamentul invită Comisia să ia inițiativă în vederea interzicerii totale a utilizării tehnologiilor de minerit pe baza de cianuri în UE până la sfârșitul lui 2011, considerând ca aceasta este singura modalitate sigură de protejare a resurselor de apa și a ecosistemelor împotriva poluării cu cianuri în urma activităților miniere, și să realizeze concomitent o evaluare curenta a impactului.
Cum s-au poziționat europarlamentarii români
Printre inițiatorii rezoluției s-au numărat și deputatele din Romania Daciana Sarbu și Renate Weber. La votul final asupra rezoluției, 19 europarlamentari români au votat pentru, 12 împotrivă, iar 2 s-au abținut. Eurodeputații români care au votat împotriva au fost cei ai PDL, afiliat PPE (Elena Băsescu, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Rareș Niculescu, Cristian Preda, Theodor Stolojan și Traian Ungureanu), precum și Ioan Mircea Pașcu (PSD, afiliat S&D) și Adina Valean (PNL, afiliat ALDE). De remarcat ca Monica Macovei nu a respectat linia PDL si a votat in favoarea rezolutiei. De la PNL, Ramona Mănescu și Norica Nicolai s-au abținut.
Linia oficială a grupului ALDE a fost de abținere în legatură cu acest vot, în timp ce toate celelalte grupuri au cerut membrilor lor să voteze pentru rezoluție.
Lista completă de vot pe aceasta rezoluție
Doru Franțescu, director al Institutului European pentru Democrație Participativă – Qvorum, spune că „rezoluția adoptată este una nelegislativă, ceea ce înseamnă că ea nu are putere de lege, dar este un pas către elaborarea unei legi în acest sens. Pentru ca interzicerea tehnologiilor să devină lege pe teritoriul UE, trebuie ca mai întâi Comisia Europeană să reacționeze la invitația pe care i-a adresat-o astăzi Parlamentul și să inițieze o propunere legislativă în acest sens. Odată finalizată, propunerea va trebui să parcurgă procesul legislativ, trebuind să fie adoptată de cele două ramuri legislative: Consiliul și Parlamentul European. Acest proces poate dura chiar și 2 ani.
Euractiv