Directorul Institutului Qvorum, Doru Franțescu, a prezentat la Bruxelles măsurile pe care societatea civilă europeană le propune instituțiilor UE pentru creșterea transparenței activității lor. Pachetul de măsuri include înregistrarea electronică a voturilor pe rapoartele non-legislative și publicarea proceselor verbale ale ședințelor COREPER.
Propunerile au fost înaintate cu ocazia seminarului Transparency Register for the EU Institutions, organizat de Grupul de Lucru pentru Transparență al Parlamentului European cu ocazia deciziei privind conjugarea registrelor organizațiilor de lobby ale Comisiei și Parlamentului.