1. Tensiunile diplomatice dintre Turcia și Olanda escaladează.
Prim-ministrul turc, Binali Yildirim, a declarat duminică, 12 martie, că Turcia va lua măsuri categorice ca răspuns la acțiunile oficialilor olandezi. Săptămâna aceasta, Olanda nu a permis accesul în țară a minstrului turc de externe, iar ministrul turc pentru familie a fost forțat să părăsească țara. Ambii oficiali turci urmau să organizeze miting-uri de susținere a referendumului pentru revizuirea Constituției pe care Turcia îl va organiza în luna aprilie a acestui an.
2. Proteste violente în Italia împotriva vizitei liderului partidului Liga Nordului.
Protestele au fost declanșate de anunțul liderului Matteo Salvini de a organiza un miting în Napoli, în vederea extinderii influenței partidului său în sudul țării. Partidul Liga Nordului este cunoscut pe scena politică a Italiei pentru direcția sa anti-europeană și anti-imigraționistă.
3. Polonia avertizează că va obstrucționa deciziile Uniunii ca urmare a realegerii lui Donald Tusk la președinția Consiliului Europei.
Ministrul de externe polonez, Witold Waszczykowski, a declarat sâmbătă, 11 martie, că guvernul său va răspunde la decizia Uniunii Europene de a-i acorda un nou mandat lui Tusk prin “blocarea altor inițiative”. Acesta a mai afirmat că “politica UE s-a dovedit o politică a dublului standard și a înșelătoriei” și că Polonia se vede nevoită să “își reducă drastic încrederea în Uniunea Europeană”.