Parlamentul European: Închiderea minelor de cărbune necompetitive din Valea Jiului amânată până în 2018

Parlamentul European a aprobat o rezoluţie prin care propune ca termenul limită pentru închiderea minelor necompetitive din Uniunea Europeană (precum cele din Valea Jiului) să fie amânat până în 2018, termenul propus iniţial de către Comisia Europeană (1 octombrie 2014) fiind considerat nerealizabil. Astfel, o majoritate de deputați europeni au considerat că închiderea minelor necompetitive va avea un puternic impact social datorită concedierilor în masă a lucrătorilor din domeniu, motiv pentru care este nevoie de mai mult timp pentru integrarea acestora pe piaţa forţei de muncă.

Rezoluţia adoptată specifică, de asemenea, că România va putea acorda un ajutor de stat degresiv care să suporte pierderile din costurile de producţie, precum şi costurile de cercetare şi investiţiile tehnologice prevăzute pentru a reduce emisiile poluante. Acordarea acestui ajutor de stat este condiţionată de un plan de închidere definitivă a minelor care nu au devenit competitive.
Propunerea de extindere a termenului a fost susţinută la vot de Popularii Europeni – PPE, Socialiştii şi Democraţii -S&D, Conservatorii şi Reformiştii – ECR şi stânga radicală – GUE/NGL. De cealaltă parte, liberalii – ALDE şi Verzii s-au opus vehement propunerii şi au votat împotriva textului.


Poziţia europarlamentarilor români:

Europarlamentarii PSD și PDL au votat în favoarea extinderii termenului de extindere până la care se pot acorda ajutoare de stat minelor necompetitive. În schimb, europarlamentarii liberali Cristian Buşoi, Ramona Mănescu și Norica Nicolai au votat împotrivă. Pe de altă parte, europarlamentarii Adina Vălean (PNL), Renate Weber (PNL), Adrian Severin (PSD), Iuliu Winkler (UDMR) nu au votat, iar George Becali şi Victor Boştinaru au absentat.
Ce efect are adoptarea rezoluției
Comentând implicațiile acestui vot, Doru Franţescu, directorul Institutului European pentru Democraţie Participativă- Qvorum, a explicat că „în acest caz, opinia Parlamentului European este consultativă, Consiliul fiind Camera care are decizia finală. Consiliul, care reunește miniștri de resort ai celor 27 de state membre, va decide la reuniunea sa din 10 decembrie dacă va prelungi până în 2018 sau 2014 perioada în care guvernele pot ține în viață minele necompetitive, așa cum este cazul unora din minele din Valea Jiului (România), bazinul Ruhr (Germania), sau Țara Bascilor (Spania)”.
Surse de informare complementare pe acest subiect:
Votul asupra raportului: https://www.votewatch.eu/cx_vote_details.php?id_act=1137&lang=ro

Informarea Parlamentului European:
https://www.europarl.europa.eu/en/pressroom/content/20101123IPR97948

Textul rezoluţiei:
https://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A7-2010-0324&language=RO