Comunicat de presă – Tinerii europeni, fermi în decizii asupra TTIP și Securitatea Europeană

București-ul a fost pentru 5 zile, în perioada 6-10 iulie 2016, gazda primei simulări a procesului decizional european din România. Evenimentul internațional, EU-SIM, organizat de Institutul pentru Democrație Participativă Euro-Qvorum în parteneriat internațional cu VoteWatch Europe (Belgia), We Are Europe-WAE (Germania), Aegee Athina (Grecia) și C.I.P Citizens in Power (Cipru) a reunit 60 de tineri, din peste 20 de orașe din Europa, interesați să cunoască în detaliu și să simuleze procedurile decizionale europene cu privire la Tratatul Trans-Atlantic de Liber Schimb între UE și SUA (TTIP) și Agenda Europeană pentru Securitate.

Evenimentul EU-SIM s-a bucurat de parteneriatul cu Facultatea de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice si Administrative si a debut cu o conferință de presă ce a reunit experți din mediul instituțional și privat din România și Uniunea Europeană. Printre invitații noștri s-au numărat: Dr. Diana Iancu, Decan al Facultății de Administrație Publică (SNSPA), Doru Franțescu, expert în afaceri europene și Director al think-tank-ului VoteWatch Europe (Bruxelles), Bogdan Badea, director pentru Piața internă și politici sectoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Loredana Licuța, reprezentant al Centrului Europe Direct și conf. univ. dr. Radu Cristian Musetescu, Director al departamentului de Relații Economice Internaționale (Academia de Studii Economice).

Conferința de deschidere a reprezentat cadrul perfect pentru ca cei 60 de participanți internaționali să afle direct de la experți și practicieni în domeniu care sunt implicațiile presupuse de 2 dintre cele mai intens discutate problematici europene actuale: Acordul de Liber Schimb UE-SUA și Agenda Europeană pentru Securitate.

Timp  de 5 zile, tineri cu expertiză în zona afacerilor europene, proveniți din toate colțurile Europei, au acceptat provocarea de a juca rolurile celor mai importanți actori implicați în procesul decizional european: 25 de eurodeputati, repartizați proporțional în toate cele 8 grupuri politice europene,  28 de miniștri de resort cu o agendă națională prestabilită, reprezentanți ai Comisiei Europene și stakeholderi europeni.

După runde intense de dezbateri și negocieri formale, după nenumărate compromisuri politice și alianțe între statele europene, ambele rezoluții în formă amendată au trecut atât de Parlamentul European, cât și de Consiliu, sub atenta supraveghere a reprezentanților Directoratelor Generale din cadrul Comisiei și lobby-stilor cu interese în zona TTIP-ului și Agendei pentru securitate

Proiectul EU-SIM a fost finanțat de către Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+.

Ce spun participanții despre EU-SIM:

„Cu siguranță perioada petrecută în București pentru a participa la simularea internațională EU-SIM a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. Proiectul a fost extrem de interesant, oferindu-mi o șansa unică de a intra în pielea unui adevărat lider european. Dincolo de această șansă, EU-SIM m-a ajutat să cunosc oameni noi care mi-au devenit în scurt timp prieteni. Cel mai important lucru, totuși, a fost modul în care a fost organizat întreg evenimentul, organizatorii făcând tot posibilul ca noi să ne simțim cât mai bine. Nu mai pot spune altceva decât că vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați oferit șansa de a trăi experiența vieții mele.”  (Alexander Palaszewski – Germania)

„Personal am învățat extrem de multe lucruri noi datorită acestei simulări și totodată am legat prietenii pe care le voi menține cu certitudine și după încheierea proiectului”. (Ionuț Mihai Smocot – România)

Pentru testimonialele live: https://youtu.be/NK4681t1TVE

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactați pe Iulia Manole, Director de Programe, Institutul Qvorum la telefon: 0722 122 110 sau e-mail: iulia.manole@qvorum.ro