Alternativa gazului rusesc – S.U.A?

12895288_1103302106358217_1740293568_n

19 februarie 2016- Comisia Europeană anunța investiții de 217 milioane de euro în 15 proiecte europene pentru infrastructura energetică, fonduri destinate și unor conexiuni pentru gaze ce traversează România, Bulgaria, Austria și Ungaria. Suma va fi utilizată pentru a construi conducte pentru transportul gazelor dinspre zona Caspică spre centrul Europei, ca răspuns la initiațiva Gazprom (Rusia) de a repune în funcțiune South Stream, prin încheierea unui acord cu companiile energetice Edison (Italia) și Depa (Grecia). South Stream ar intra în conflict cu interesele U.E în domeniul competitivității, dar și în reducerea dependenței de sursele de gaz rusești.image001

În mod cert, ideea de securitate este cel mai rapid pusă în legătură cu activitățile militare, dar în ultima vreme, negocierile și divergențele internaționale dintre importanți actori politici, precum U.E, S.U.A, Rusia și Canada scot la iveală preocuparea tot mai acută pentru securitatea energetică.

Energia, alături de principalele resurse naturale care sunt folosite în obținerea ei, petrolul, cărbunele și gazele naturale devin astfel o prioritate în agenda Uniunii Europene, al șaptelea consumator energetic la nivel mondial. Nevoia crescândă pentru energie, accentuată de urbanizare, este satisfăcută complet doar prin importuri uriașe, reprezentând 53% din cantitatea totală utilizată de europeni. În acest sens, U.E cheltuie aproximativ 400 de miliarde de euro pe an.

În consecință, cea mai mare problemă cu care se confruntă statele membre este dependența de importurile de gaz din Rusia. Având în vedere că există țări în care dependența față de Rusia atinge procente foarte mari (Italia-30%; Germania-50%; Bulgaria- 90%), problema limitării acestei influențe devine înainte de orice o chestiune de importanță geopolitică și diplomatică.

Cum ar putea un stat precum Lituania, care importă mai mult de 66% din gazul necesar din Rusia, să fie într-adevăr independent și nu un stat satelit al fostei U.R.S.S?

Drept soluție la această situație nefavorabilă, la criza din Ucraina și la inițiativa președintelui Comisiei Europene, în 2015, U.E a pus bazele Uniunii Energetice. Prin aceasta, se urmărește securizarea ofertei de energie, crearea unui mediu competitiv și transparent, eficientizarea consumației, dezvoltarea sustenabilă și reducerea emisiilor de carbon, dar și investițiile în cercetare, pentru descoperirea de noi surse regenerabile de energie.

Printre obiective, se numără de asemenea responsabilizarea tinerei generații în privința consumului de energie, prin crearea unei noi „culturi a energiei”, care să crească eficiența utilizării resurselor limitate de care statele europene dispun.

Constituirea Uniunii Energetice a fost susținută de 403 eurodeputați, într-o sesiune a Parlamentului European organizată la doar câteva zile după summitul pentru mediul înconjurător de la Paris, pe 15 decembrie 2015. Grupurile care au votat în favoare au fost Social Democrații (S&D), Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), dar și Partidul Popular European (EPP). Opozanții au dat 177 de voturi împotrivă, iar alți 177 de eurodeputați s-au abținut. ( VoteWatch.com)vizita bxl 7

Dintre eurodeputați, cei care s-au opus vehement rezoluției au fost polonezii, alături de o parte semnificativă dintre britanici (45 dintre cei 69 prezenți), iar printre cei care au susținut-o  se numără italienii( 42 din 68), românii(30 din 31), dar și belgienii, portughezii și spaniolii.

Conservatorii Reformiști (ECR), familia politică a premierului britanic David Cameron,  s-a opus moțiunii, considerând că obiectivele acesteia vor pune presiuni prea mari pe unele state membre, ceea ce face ca grupul să caracterizeze Uniunea Energetică drept un „scenariu greu de înfăptuit” și „nerealist”.

La fel, grupul de stânga GUE/NGL, a cărui viziune este susținută și de premierul grec Tsipras, consideră că Uniunea energetică ar promova energia nucleară, ar diminua suveranitatea statelor și ar cauza „inegalități”, ori, energia ar trebui – în opinia lor – să fie supusă controlului de stat și să fie obiectul unor cooperări internaționale bazate pe solidaritate.

Familia Verzilor (Greens/EFA), deși a optat să se abțină – cu excepția celor 3 europedeputați britanici care au votat împotrivă – a susținut reducerea emisiilor de carbon cu 40% până în 2030.

Din tabăra PRO, vicepreședinta Socialiștilor Democrați, Kathleen Van Brempt, a declarat că „Uniunea Energetică va ajuta industria, sistemul de transport și construcțiile să se adapteze la o economie sustenabilă”, limitând dependența de ”resurse străine”, creând „noi locuri de muncă” și „reducând prețurile la energia pentru gospodării. ”

Aceleași motive- reducerea prețului energiei, decarbonizarea economiei și scăderea dependeței de sursele străine de energie – au stat în spatele votului ALDE pentru Uniunea Energetică. În opoziție cu opinia grupului Conservatorilor Reformiști, ALDE vede Uniunea drept un proiect care îmbină cu succes „pragmatismul” și „ambiția”, care va oferi Uniunii Europene securitatea energetică de care are nevoie. Ideea este sprijinită și de grupul Partidului Popular European (EPP), familie politică de care aparțin Jean-Claude Juncker și Angela Merkel. Și ei militează pentru noi distribuitori de resurse naturale, parteneri de nădejde în sectorul energetic și eficientizarea consumului de energie la nivel european, cu până la 40% în următorii 15 ani.

Mai mult, raportorul grupului EPP,  András Gyürk, declara că Uniunea Europeană trebuie să facă progrese în ceea ce privește infrastructura energetică, astfel încât să consolideze piața de energie internă și să faciliteze conectivitatea energetică dintre state: astfel, Uniunea Energetică ar avantaja atât cetățenii, cât și businessul european.

Moțiunea privind înființarea Uniunii a primit câteva propuneri de amendamente, printre care cel referitor la statului Rusiei, considerată un partener instabil în securitatea energetică europeană, care a fost votat de 398 de eurodeputați, în frunte cu Partidul Popular European (EPP), Alianța Liberalilor și Democraților Europeni (ALDE), Verzii și Conservatorii Reformiști. Naționaliștii și membrii radicali de stânga au votat împotrivă, iar socialiștii s-au abținut. vizita bxl 6

12895288_1103302106358217_1740293568_n„Strategia pentru energie” a fost prezentată de Comisia Europeană pe 16 februarie, Jean Claude Junker dorind ca economia europeană să devină una susținută prin energie „securizată”, „sustenabilă” și „regenerabilă”. Ea propune dezvoltarea unei rețele energetice europene, care să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor, în vederea obținerii securității energetice.

Pe termen scurt, Uniunea Energetică va reduce importurile din Rusia cu 50%, iar tranzitul gazelor prin Ucraina va fi eliminat. Pe termen lung, U.E va deveni vocea în negocierile cu distribuitorii de gaz, iar statele membre vor fi interconectate printr-o rețea energetică, care va încuraja solidaritatea.

Importanța securității energetice este vizibilă  în negocierile dintre Uniunea Europeană și S.U.A, pentru Tratatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP).

Deși statul american nu consideră energia o prioritate în tratat, U.E. este determinată să obțină pentru acest subiect un întreg capitol. Într-o sesiune a Parlamentului European, o majoritate surprinzătoare de 507 eurodeputați au votat în favoarea introducerii acestei secțiuni special dedicate Energiei. ( VoteWatch.com). Care ar putea fi motivul unei asemenea dorințe?

TTIP ar impacta în mod pozitiv piața energetică a U.E, facilitând reducerea dependenței față de gazul din Europa de Est.

Măsurile prevăzute în acord, ar asigura o mai bună transparență în obținerea licențelor de exploatare a resurselor naturale, principiul non-discriminării, protejând în același timp dreptul statelor la veto, atunci când exploatarea anumitor resurse de către investitori străini nu este dorită.

TTIP ar regulariza relațiile dintre S.U.A și U.E în anumite aspecte semnificative care nu sunt bine definite în alte acorduri internaționale, semnate deja de cele două părți: ar clarifica definiția bunurilor energetice și a serviciilor, ar reglementa comportamentul companiilor deținute de stat și ar limita accesul terțelor părți la conductele de gaz și rețeaua electrică.

S.U.A oferă o alternativă pentru gazul rusesc: N.L.G-ul sau gazul petrolier lichefiat (GPL), care ar putea deveni o soluție sustenabilă pentru cererea europeană, dacă pe termen lung va câștiga interesul companiilor private și a consumatorilor individuali, printr-o distribuție eficientă și costuri atractive.

În februarie 2016, primul transport semnificativ de NLG a ajuns pe continentul european, marcând un moment istoric în relațiile transatlantice. U.E ar putea sa beneficieze de această oportunitate din mai multe puncte de vedere.

Din punt de vedere economic, NLG-ul va limita dependența de gazul rusesc, al cărui preț oscilează în funcție de circumstanțele politice, reducând facturile pentru energie în U.E.  NLG-ul este mai ieftin și mai ușor de transportat decât gazul natural, ceea ce îl face mult mai avantajos pentru state, decât gazul rusesc. Totuși, companiile private  sunt cele care vor decide care dintre cei doi importatori își va impune prezența în sectorul energetic, întrucât ele vor decide cu cine să încheie contractele: companiile americane sau companiile rusești?

Neînțelegerile privind extinderea North Stream-ului ce aduce gazul rusesc în Germania, prin Marea Baltică, demonstrează diferențele de viziune dintre Comisia Europeană – care amplifică importanța diversificării importatorilor, în vederea obținerii securității politice și energetice – și mediul privat – care este interesat mai ales de obținerea de profit. În același timp, statele est-europene urgentează reducerea dependenței de Rusia, dorința ce se poate vedea împlinită o dată cu consolidarea Uniunii Energetice.

Din punct de vedere ecologic, NLG-ul este mai viabil și produce cu aprox. 45% mai puține emisii de CO2 decât cele obținute prin arderea cărbunelui. Astfel, s-ar răspunde la nevoia stringentă pentru energie mai verde, exprimată la summitul COP21 de la Paris.

De altfel, cu ocazia lansării „Strategiei U.E pentru NLG și depozitarea gazului”, din 2 martie 2016, responsabilul Uniunii Energetice, Maroš Šefčovič, declara că unul dintre principalele obiective ale acestui organism este promovarea acordului de la Paris, privind limitarea încălzirii globale la maxim 2 grade Celsius, prin reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.

Fiecare stat membru ar trebui să promoveze cooperarea europeană în domeniul energetic, în vederea eficientizării consumului de energie. În acest scop, vor fi create organizații regionale de cooperare, precum cea din care face parte și România: CESEO- Central and Southeastern Europe Gas Connectivity, alături de Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croația, Grecia, Bulgaria și Austria.

TTIP ar putea să facă NLG-ul american chiar mai convenabil pentru U.E, dacă europenii reușesc să se impună în negocieri. Deși există cerere pentru gazul american și pe alte piețe – spre exemplu, în Asia – piața europeană este mai accesibilă și mai apropiată, nu doar ca distanța fizică, ci și politic și economic. Întâi, tratatul ar trebui să elimine posibilitatea Statelor Unite de a fixa cote de export și de a folosi acest mecanism drept unealtă politică. Deși există posibilitatea ca dependența față de un importator (Rusia) să se transfere spre Vest (S.U.A), este mai probabil că U.E. va diversifica sursele de energie și importatorii. O piață cu producători mai numeroși va determina automat și o  competivitate sporită, care ar trebui să rezulte în prețuri mai avantajoase.

Luând în calcul riscurile la care s-ar putea expune, Uniunea Europeană trebuie să găsească soluția optimă pentru menținerea securității energetice, fără de care lumea intens tehnologizată de acum nu poate funcționa. În afară de acest lucru, distribuția inegală a resurselor naturale face imperioasă cooperarea între statele membre ale U.E. Acestea au de răspuns și la chestiunea presantă și imediată a schimbărilor climatice, problemă ce nu apare în TTIP pentru moment, în ciuda avertizărilor specialiștilor și a recordului de temperatură globală atins în luna februarie.

 

Bianca Vlad

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Institutului Qvorum. Opiniile exprimate aparțin autorului.