Perioada 16-19 aprilie 2018 se anunță una extrem de încărcată pentru aleșii europeni care se vor reuni din nou la Strasbourg, în cadrul săptămânii plenare, pentru a dezbate o serie de probleme de interes pentru viitorul Uniunii Europene. Se anunță o sesiune extrem de intensă pentru europarlamentari, aceștia având timp de 4 zile un program încărcat de dezbateri ce va presupune peste 14 ore de activitate zilnică.
Luni, în prima zi a întâlnirilor, discuțiile vor fi axate, în principal, pe probleme legate de mediu – emisiile de gaze de seră, implementarea celui de-al șaptelea Program de Acțiune pentru Mediu, ambalajele, deșeurile și raportarea la mediu fiind doar câteva dintre subiectele aduse în prim-plan la nivel european.
Norbert Lins va prezenta raportul privitor la emisiile de gaze. Votul final prin apel nominal din cadrul comisiei de specialitate a arătat faptul că 53 de europarlamentari au fost de acord cu propunerea, 9 au votat împotriva acesteia, iar 6 au preferat să se abțină de la vot. Rezultatul final va depinde într-o mare măsura de poziționarea partidelor europene pe această chestiune.
La rândul său, Daciana Sârbu, europarlamentar român, va vorbi despre cel de-al șaptelea Program de Acțiune pentru Mediu. Acest proiect se adresează Uniunii Europene și implicit, statelor membre, ca un instrument coerent de uniformizare a politicilor pentru mediu din toate cele 28 de State Membre. Plenul reunit al Parlamentului European va vota cu privire la îndeplinirea acestui obiectiv până în anul 2020, precum și pentru crearea unei viziuni pe termen lung asupra mediului. Comisia pentru pentru Mediu, Sănătate publică și Siguranță alimentară, conform votului exprimat, a fost de acord cu propunerea Dacianei Sârbu, 55 dintre europarlamentari votând pentru, 1 europarlamentar împotriva, existând totodată și 3 abțineri.
Proiectul privind ambalajele și deșeurile, raportat de către Simona Bonafè, face referire la reutilizarea, reciclarea și recuperarea ambalajelor și a deșeurilor, acestea fiind esențiale pentru a corecta marile greșeli ce au dus la poluarea excesivă și distrugerea mediului. Pentru acest proiect, in comisia de specialitate, 58 de europarlamentari au votat „da”, 7 „nu”, iar 1 europarlamentar a preferat să se abțină.
A doua zi a plenarei Parlamentului European va începe prin mult așteptatul discurs al Președintelui Franței, Emmanuel Macron, privitor la viitorul proiectului european. Printre principalele dezbateri care vor urma discursului Președintelui francez se numără: statutul și finanțarea partidelor politice europene, acordurile dintre Uniunea Europeană și țări precum Australia, Norvegia, Liban, întărirea coeziunii economice, sociale și teritoriale din cadrul uniunii, progresul ONU privind migrația și refugiații, implementarea instrumentelor Uniunii Europene de finanțare externă.
Conținutul Acordului dintre Uniunea Europeană și Norvegia include scutiri de taxe vamale, contingente tarifare, dar și eliminarea barierelor din calea comerțului. Prin acest acord se dorește a oferi noi oportunități comerciale pentru exportatorii din cadrul uniunii, aprofundând totodată relațiile comerciale dintre cele două entități semnatare. Votul final din cadrul Comisiei pentru Comerț Internațional a fost aproape în unanimitate cu 30 de voturi „pentru”, niciunul „împotrivă”, proiectul doamnei Tiziana Beghin având o singură abținere.
Întărirea coeziunii economice, sociale și teritoriale a fost propunerea lui Marc Joulaud, acesta considerând că în viitor, politica de coeziune ar trebui să reducă disparitățile și să prevină regiunile vulnerabile să rămână defavorizate. Comisia pentru Dezvoltare Regională a dat un vot favorabil pentru propunerea dl. Jouland, 35 de europarlamentari votând „da”, 4 împotriva, iar un europarlamentar s-a abținut.
Miercuri, 18 aprilie, vor fi dezbătute 53 de rapoarte, acestea centrându-se pe chestiuni precum bugetul instituțiilor și agențiilor europene, prevenirea terorismului și politica în domeniul concurenței.
Proiectul privind prevenirea terorismului, realizat de către Helga Stevens, a primit 47 de voturi pentru în cadrul Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne, 5 voturi împotrivă și 0 abțineri.
Raportul anual pentru politica în domeniul concurenței, raportat de către Ramon Tremosa i Balcells, a primit 49 de voturi pentru, 5 împotriva și o abținere, în urma votului din cadrul Comisiei pentru Afaceri Economice și Monetare.
Ultima zi a plenarei va fi marcată de raportul anual ce privește controlul activităților financiare ale Băncii Europene de Investiții din anul 2016, implementarea Directivei privind Ordinul European de Protecție (OEP), securitatea jurnaliștilor de investigație în Europa, urmând să fie analizate cazurile jurnaliștilor, Ján Kuciak și a Martinei Kušnírová. În aceeași zi vor fi aduse spre dezbatere anumite cazuri în care drepturile omului, democrației sau statului au fost încălcate. Plenara va fi încheiată prin interpelările majore.
Directiva privind Ordinul European de Protecție, raportată de către Soraya Post și Teresa Jiménez-Becerril Barrio, a fost creată în anul 2010, în timpul Președinției spaniole, de către 12 State Membre. Votul pentru această inițiativă din cadrul Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne a fost de 54 pentru, 6 împotrivă și 1 abținere.
În cazul încălcării drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept, vor fi dezbătute problemele din Belarus și alte câteva țări din regiune.
Plenara Parlamentului European va reprezenta oportunitatea perfectă pentru europarlamentari de a dezbate probleme de interes European, găsind totodată rezolvări și îmbunătățiri rapoartelor. Cele 4 zile dedicate plenarei promit a fi pline de discuții ce vor stârni interesul general al Statelor Membre.
Autor: Andreea Mandiuc