Te-ai intrebat vreodată cine ești tu și ce poți face în comunitatea ta?
Vino alături de alți tineri ca și tine și află raspunsul în cadrul programului „Iniţiativă pentru comunitatea mea!”, un proiect care îşi propune să crească gradul de implicare activă a tinerilor (liceeni și studenți cu vârstele cuprinse între 16 și 24 de ani) în viaţa publică a comunităţii locale din care provin, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Postura de cetățean activ implică mai multe cunoștințe decât ne putem imagina, așa că ne-am gândit la fiecare detaliu în parte când am ales temele pentru tine și ceilalți colegi participanți ai tăi.
În cadrul training-urilor (desfășurate în perioada 25-28 noiembrie) vor fi abordate teme precum:
- Cine ești tu, cetățeanule, în sistemul administrației publice?
- Antreprenoriat, dezvoltarea durabilă
- No hate speech și egalitatea de gen
Pe parcursul lunii decembrie ai șansa să:
- Fii TU Consilier local în cadrul simulării unei ședințe de consiliu local;
- Participi la vizite de lucru la instituțiile cu rol decizional de la nivel local și județean;
- Fii activ în comunitatea ta! Vino în Comunitatea Qvorum!Pentru înscriere, pașii sunt simpli: trimite-ne CV-ul tău, alături de un eseu de maxim două pagini cu tema ”Cum vreau să fie comunitatea în care trăiesc?”, pe adresa de e-mail: [email protected]. Deadline-ul de aplicare este 23 noiembrie!
Nu se percepe taxă de participare la programul de formare!
Toți participanții selectați vor fi anuntați pe e-mail cu privire la datele de organizare ale programului.
Nu mai sta pe gânduri şi hai să fii tu cel care iniţiază schimbarea în comunitatea ta! Aplică acum pentru o experienţă inedită de învăţare!
Pentru mai multe detalii despre proiect, accesează site-ul nostru oficial, secțiunea ”Inițiativă pentru comunitatea mea!” aici: https://qvorum.ro/category/comunitatea-q/intiativa-comunitate/
Pentru mai multe detalii privind finanțatorii proiectului, accesați https://www.fondong.fdsc.ro
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați https://www.eeagrants.org
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.