Institutul European pentru Democrație Participativă – Qvorum oferă stagiu plătit în domeniul științelor politice

Institutul European pentru Democrație Participativă – Qvorum oferă stagiu plătit în domeniul științelor politice!

IEDP Qvorum este o organizație non-guvernamentală ce are ca obiectiv stimularea participării cetăţenilor şi a partenerilor sociali în procesul de formulare a politicilor la nivel naţional şi european.

Activitatea asistentului de cercetare va consta în colectarea și analizarea informațiilor din mediul politic european, monitorizarea activității instituțiilor europene, (Comisie, Parlament, Consiliu), redactarea de articole.

Aplicanții trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

– Să fi absolvit facultatea de Științe Politice cel târziu până în luna iulie 2014. Studenții la programele de Master sunt eligibili.
– Să cunoască la nivel avansat limba engleză. Cunoașterea mai multor limbi străine reprezintă un avantaj.
– Să aibă cunoștințe solide privind sistemul instituțional european
– Să aibă aptitudini analitice
– Să aibă excelente capacități de auto-organizare și spirit de inițiativă
– Să aibă o personalitate sociabilă
– Să nu fie membru activ al unui partid politic

Reprezintă avantaje în procesul de selecție:

– Studiile efectuate în străinătate (inclusiv prin programe de tip Erasmus, Leonardo)
– Experiența în cercetare calitativă și cantitativă
– Experiența de lucru anterioară
– Experiența în comunicare și relații publice

Durata contractului: 6 luni, începând din luna septembrie 2014, cu posibilitatea prelungirii. Pachetul salarial va fi adaptat în funcție de experiență și aptitudini. Programul poate fi flexibil, în special pentru studenții la Master.

Cum aplici: trimite pe adresa [email protected] următoarele documente în limba engleză:
– CV (cu foto)
– scrisoare de intenție (personalizată)
– răspunsul tău la întrebarea „What would be the first 3 measures you would take if you were PM (Prime Minister) of Romania?” (maxim două pagini, în limba engleză)

Termenul limită de primire a aplicațiilor este 15 iunie 2014 (aplicațiile vor fi procesate în ordinea sosirii).