Informația înseamnă putere! Fii puternic!

Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum în parteneriat cu Fundaţia Hanns Seidel din România anunţă începerea proiectului de traininguri pentru elevii de liceu „Informaţia înseamnă putere! Fii puternic!”. Elevii claselor a X-a şi a XI-a de la Liceul Teoretic Petru Cercel din Târgovişte sunt primii participanţi din acest an!

Scopul proiectului este creşterea nivelului de cultură civică în rândul liceenilor (cei care urmează să voteze pentru prima oară), precum şi întărirea relaţiilor dintre instituţiile statului şi cetăţeni la nivel local, naţional şi chiar european.

În perioada 2.03 – 20.03.2011 proiectul se va desfăşura în 3 licee din Municipiul Târgovişte: Liceul Teoretic Petru Cercel, Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino, Colegiul Ienăchiţă Văcărescu.

Trainingul este bazat pe o metodă nonformală şi interactivă şi are ca teme de discuţie rolul şi atribuţiile instituţiilor administraţiei publice locale şi centrale, dar şi relaţiile interinstituţionale dintre acestea.

„Este al doilea an consecutiv de implementare a acestui proiect şi îmi doresc ca rezultatele lui să se reflecte şi în societatea pe care aceşti tineri de liceu o vor clădi în viitorul apropiat!”, declară Iulia Popescu, managerul de proiect.

Pentru mai multe detalii consultaţi site-ul proiectului: www.euparticip.ro

Jurnal de Dâmbovița