Parlamentul European a adoptat în noiembrie revizuirea directivei europene privind instituirea spaţiului feroviar unic european. Guvernele vor trebui să elimine monopolul asupra infrastructurii feroviare şi a serviciilor de transport feroviar.
Următorul pas în direcţia aceasta îl reprezintă adoptarea poziţiei Parlamentului European cu privire la Sistemul European Integrat de Transport (TEN-T). Acesta înglobează totalitatea mijloacelor de transport, anume rutier, feroviar, maritim şi aerian. Poziţia Parlamentului va fi votată în plen pe 13 decembrie, ea conţinând recomandări pentru Comisia Europeană, care să fie introduse în pachetul legislativ aferent.
Invitaţi: Adriana Ţicău, eurodeputat S&D/PSD, vice-preşedinte al Comisiei pentru Transport şi Turism din Parlamentul European, Doru Frantescu, directorul Institutului European pentru Democraţie Participativă Qvorum (de la Bruxelles).
Emisiunea Profit sau Pierdere, realizată de RFI România în parteneriat cu Institutul Qvorum și finanțată de Parlamentul European.