Rezultatul referendumului ținut recent în Marea Britanie cu privire la rămânerea sau nu în Uniunea Europeană poate avea implicații asupra felului în care se iau deciziile în cadrul Consiliului Uniunii Europene, acolo unde se adopta legi care determină viitorul a peste 500 de milioane de cetățeni europeni. Doru Franțescu, Directorul Institutului Qvorum, ne vorbește de la Bruxelles despre acest lucru.
Consiliul Uniunii Europene este locul în care se întâlnesc guvernele celor 28 de state membre și unde se poartă negocierile cu privire la legislația care urmează a fi adoptată la nivel comunitar. Anual, se aprobă aproximativ 50 de legi europene, cunoscute sub numele de directive și regulamente, precum și multe alte măsuri de ordin secundar.
De când UE funcționează în baza Tratatului de la Lisabona, anume din 2010, decizia în Consiliu se ia tot mai mult cu majoritate calificată, și tot mai puțin cu unanimitate. Într-o Uniune cu 28 de state membre este foarte greu să ajungi la un consens care să satisfacă total pe toată lumea și, în același timp, să finalizezi legislația într-un timp rezonabil. De altfel, una din criticile aduse instituțiilor europene este aceea că durează foarte mult până când se ajunge la o decizie, uneori adoptarea unei legi durând doi, trei ani sau chiar mai mult.
De aceea, în ultimul timp s-a căutat renunțarea la principiul unanimității pentru acele chestiuni care nu sunt extrem de importante. Dar, această evoluție către a lua deciziile cu o majoritate calificată înseamnă totodată că apar state care sunt lăsate în minoritate, atunci când poziția acestora este efectiv prea greu de integrat în poziția comună. Aceasta a fost situația în special a Marii Britanii în ultimii ani, Regatul Unit fiind de departe statul care s-a aflat cel mai des în minoritate la voturile din Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene.
Cum funcționează această majoritate calificată la voturile din Consiliu?
Cu noile reguli, o majoritate calificată se atinge dacă țările care votează în favoarea unei decizii au peste 65% din populatia UE. Privit dintr-o altă perspectivă, țările care vor să blocheze o decizie trebuie să fie cel puțin în număr de patru și să adune cel puțin 35% din populația Uniunii. Acest lucru este important de știut deoarece, în cazul în care Marea Britanie părăsește UE, țările de mărime mijlocie, cum este și România, vor avea capacitatea să blocheze mai ușor deciziile majorității și deci, teoretic, vor avea o mai mare putere de negociere.
Până în momentul de față, de exemplu, România s-a aflat în minoritate la 12 dintre deciziile luate în Consiliu în ultimii 7 ani, ceea ce plasează țara noastră undeva la jumătatea clasamentului țărilor care a au pierdut voturi în Consiliu. Comparativ, în aceeași perioadă Marea Britanie a pierdut aproape 100 de voturi, ceea ce ne arată că distanță dintre pozițiile Londrei și cele ale partenerilor săi continentali a devenit recent tot mai mare. Pe de altă parte, datele ne arată faptul că Franța a fost pusă în minoritate de numai 3 ori în acești ani, ceea ce pare a indica faptul că poziția Parisului este în general mai consensuală.
Aveți informații despre cum tind să se formeze alianțele în Consiliu?
În general, depinde foarte mult de domeniu. Nu există alianțe permanente, la fiecare nouă lege se formează alianțe ad-hoc în funcție de convergența intereselor naționale. În practică, încă de la început, reprezentantul fiecărui guvern își spune poziția de pornire în negociere, după care vezi care sunt cei mai apropiați de poziția ta și este de la sine înțeles că de la aceștia este cel mai bine să pornești în a forma alianțe.
De exemplu, România a votat cel mai frecvent alături de țări din Europa de Est precum Lituania, Letonia sau Slovacia. Dintre țările mari, România a votat cel mai adesea alături de Franța și de Italia. Poziția țării noastre a fost în dezacord cel mai adesea cu cea a țărilor din Nordul Europei, precum și cu Austria, în special când s-a votat pe chestiuni legate de fondurile europene. Motivul este reprezentat, desigur, de faptul că România, fiind un beneficiar net de fonduri europene, dorește că acestea să fie cât mai mari și cât mai flexibile, pe când statele care contribuie cel mai mult la bugetul comun doresc să minimizeze contribuția și să condiționeze cât mai mult felul în care aceste fonduri sunt utilizate.
La ce ne putem aștepta pe viitor în ceea ce privește influența României în Consiliul UE?
Influența României depinde în primul rând de comportamentul propriu, anume de cât de bine pregătește și execută negocierile. Reprezentații României ar trebui să aibă cât mai multe informații pentru a putea anticipa pozițiile celorlalte state și a se putea mișca cât mai flexibil pentru a construi coaliții. În acest moment, România este încă, la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, sub reprezentată în instituțiile europene și este departe de a-și valorifica potențialul de a 7-a țară ca mărime din UE. În cazul în care Marea Britanie va ieși din UE, România devine chiar a 6-a cea mai mare țară, dintr-un total de 27.
Următorii ani vor aduce provocări, dar și oportunități pentru țara noastră. România trebuie să se pregătească pentru a asigura președinția rotativă a Uniunii Europene în 2019, chiar mai repede decât era preconizat, după ce Marea Britanie a renunțat la dreptul ei de președinție care îi revenea anul viitor. 2019 fi un an foarte complicat, un an cu alegeri europene care vor avea loc pe fondul unor crize multiple, un an în care se va decide viitorul fondurilor europene. Aceasta implică responsabilități deosebite din partea Bucureștiului, pentru a se ridica la înălțimea momentului.
*Interviul a fost preluat din intervenția dl. Doru Franțescu la Radio România
