Uniunea Europeană: între certitudini și provocări
Ceea ce inițial a început ca fiind o coaliție între șase state, formată în scopul de a controla producția de cărbune și oțel, a devenit astăzi o organizație supranațională, formată din douăzeci și opt de state membre, guvernată de instituții, și dominată de necesitatea vitală a obținerii consensului, în vederea menținerii stabilității.
Uniunea Europeană s-a impus inițial ca fiind o realizare politică remarcabilă, atât în ceea ce privește integrarea politică, cât și în privința integrării economice. Determinând o direcție fundamentală în plan internațional, proiectul european a dorit o apropiere fructuoasă a statelor, vizând evitarea apariției unei noi conflagrații la nivel continental.
Comunitate unică, cuprinzând state suverane, legate politic și economic, prin intermediul unor pași variați ai integrării europene, Uniunea Europeană a dobândit un caracter eterogen, odată cu extinderea sa. În prezent, în ciuda caracterului integrator, statele membre posedă trăsături vizibil distincte. Atât diferențele pregnante, în ceea ce privește numărul populației, mărimea teritoriului, dar și resursele, cât și discrepanțele care vizează trăsăturile culturale, istorice și viziunile politice au determinat ca, pe măsura extinderii sale, Uniunea Europeană să capete un caracter oarecum divizat, dar și o imagine mai puțin populară decât în trecut. În pofida realizărilor anterioare notabile, care i-au determinat popularitatea, în prezent Uniunea Europeană se confruntă cu o serie de tensiuni crescânde și crize repetate care i-ar putea provoca declinul gradual.
În actualul context geopolitic, pe fondul unor transformări globale inevitabile, proiectul european riscă tendința statelor membre de a opera fragmentat, ceea ce ar putea atrage după sine o lipsă de coerență și o destabilizare a sistemului.
Originea și evoluția euroscepticismului
Sursă foto: www.trop-libre.fr
Unul dintre fenomenele notabile ale lumii contemporane europene este reprezentat de emergența euroscepticismului. Există preocupări considerabile cu privire la ascensiunea acestui fenomen, apărut ca răspuns la efectele recentelor transformări și ca rezultat al unui sentiment general de indispoziție, atât din partea elitelor politice, cât și la nivelul populației statelor membre.
Termenul de euroscepticism este definit de Oxford English Dictionary ca fiind tendința de a avea îndoieli sau rezerve privind beneficiile cooperării crescânde dintre statele membre ale Uniunii Europene. Publicația britanică The Times a folosit pentru prima dată acest termen în anul 1985, pentru a descrie atitudinea sceptică privind Uniunea Europeană, diferită de eurofobie sau anti-europenism.
Totuși, conceptul de euroscepticism a căpătat amploare, în urma discursului lui Margaret Thatcher de la Bruges din 22 septembrie 1988, în cadrul căruia, aceasta și-a exprimat opoziția asupra riscului ca suveranitatea Marii Britanii să fie suprimată de cea a Uniunii Europene: “We have not successfully rolled back the frontiers of the state in Britain, only to see them reimposed at a European level, with a European superstate exercising a new dominance from Brussels.”
Sursă foto: www.enational.ro
Autorii lucrării Opposing Europe?: The Comparative Party Politics of Euroscepticism susțin faptul că fenomenul euroscepticismului a continuat să se manifeste, fiind influențat de trei factori majori. Pe de o parte, aceștia discută despre existența unui sentiment de refuz în ceea ce privește atingerea consensului, sentiment apărut odată cu dificultățile de ratificare a Tratatului de la Maastricht. În al doilea rând, se face referire la tendința crescândă în cadrul proiectului de integrare europeană de a se recurge la referendumuri pentru ratificarea tratatelor. Al treilea factor are în vedere extinderea Uniunii Europene care a contribuit la diversificarea așteptărilor în interiorul Comunității.
Există diferențe calitative în ceea ce privește euroscepticismul, diferențe care pot fi rezumate în două forme de euroscepticism. Prima formă, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de hard sau withdrawalist euroscepticism, reprezintă opoziția față de existența Uniunii Europene. Această viziune poate fi observată în interiorul partidelor politice care consideră că statele acestora ar trebui să părăsească Uniunea și ale căror politici se opun întregului proiect de integrare europeană. Soft sau reformist euroscepticism reprezintă o atitudine care sprijină existența Uniunii Europene, precum și apartenența la Uniune, dar se opune în continuare politicilor suplimentare de integrare europeană, refuzând totodată ideea unei Europe federale. Această viziune este vizibilă și în punctul de vedere al celor care consideră că interesele naționale ale anumitor state sunt în contradicție cu traiectoria Uniunii Europene.
Impactul crizei economice în mentalul european
Odată cu începuturile crizei euro în anul 2008, încrederea în Uniunea Europeană a scăzut dramatic, în special în statele ce fuseseră percepute mereu ca fiind “pro-europene”. Studiul publicat în luna noiembrie a anului 2012 cu privire la opinia publică în Uniunea Europeană (Standard Eurobarometer) a dezvăluit faptul că din anul 2009 percepția negativă asupra Uniunii Europene, din partea cetățenilor săi, a continuat să crească. Potrivit datelor furnizate de către Eurobarometru, de la începutul crizei, încrederea în Uniunea Europeană a scăzut de la +10 la -20 puncte în Franța, de la +20 la -29 puncte în Germania, de la +30 la -22 puncte în Italia, de la +42 la -52 puncte în Spania și de la -13 la -49 puncte în Marea Britanie.
Sursă foto: www.dailymail.co.uk
În aprilie 2013, The European Council on Foreign Relations a publicat artiolul The Remarkable Rise of Continental Eurocepticism, în cadrul căruia sunt dezbătute motivele din spatele acestui fenomen. Conform acestuia, ceea ce odinioară era perceput ca fiind o „boală” britanică, s-a răspândit de-a lungul continentului precum un virus, iar ceea ce atrage atenția este faptul că neîncrederea se manifestă atât din partea statelor debitoare, cât și din partea celor creditoare. “Since the crisis began, citizens in creditor countries have become resistant to taking responsibility for the debts of others without having mechanisms for controlling their spending. With the fiscal compact and demands by the European Central Bank (ECB) for comprehensive domestic reforms, Eurocrats have crossed many of the red lines of national sovereignty, extending their reach way beyond food safety standards to exert control over pensions, taxes, salaries, the labour market, and public jobs. These areas go to the heart of welfare states and national identities.”
În aceeași lună a anului 2013, José Manuel Durão Barroso, președintele Comisiei Europene la acel moment, a exprimat în cadrul unui discurs preocupările sale privind euroscepticismul în legătură cu alegerile electorale din 2014, dar a salutat, totodată, dezbaterile dintre formațiunile eurosceptice și cele pro-Europene: “Of course I know that this is not without risk. Most likely, in the next European elections, the eurosceptic and europhobic forces will have their share of the vote, also exploiting the current difficult context Europe is facing. But the times of implicit consent are over, and it’s better to have a real European democratic debate where mainstream pro-European forces leave their comfort zone than to try to manage European challenges only in bureaucratic or even diplomatic terms trying to avoid the hard questions.”
Valul eurosceptic din Parlamentul European
În perioada 22-25 mai 2014 au avut loc alegeri în toate statele membre ale Uniunii Europene, în scopul configurării Parlamentului European și, așa cum fusese prezis în articole din mass-media și în sondaje de opinie, rezultatele au indicat o creștere a partidelor politice eurosceptice, în ceea ce privește numărul de locuri ocupate, în detrimentul celor două grupuri parlamentare principale: Grupul Partidului Popular European (PPE) și Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D), în comparație cu rezultatele din anul 2009. Acest lucru a însemnat că până la 25% din numărul de locuri disponibile în parlament au fost alocate deputaților europeni anti-EU.
Sursă foto: www.europaquotidiano.it
Mai mult decât atât, multe partide eurosceptice au câștigat alegerile naționale: UK Independence Party (UKIP) în Marea Britanie (pentru prima dată în istorie), Partidul Popular în Danemarca și Coaliția Stângii Radicale (Syriza) în Grecia.
În articolul The Eurosceptic Union publicat de The Economist, imediat după alegeri, se precizează faptul că liniștea pro-europenilor constă în faptul că euroscepticii sunt divizați în stânga și dreapta. Iar dreapta, la rândul său este divizată, variind între latura conservatorilor și reformiștilor europeni, condusă de conservatorii britanici; latura condusă de UKIP, Europa Libertății și a Democrației (EFD) și o latură de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.
The impact of the rise of anti-establishment parties, in Europe and abroad vorbește ulterior despre repercusiunile la nivel mondial ale noului Parlament European, mai sceptic în privința piețelor libere și mai puțin favorabil comerțului liber.
Comentând rezultatele alegerilor, președintele francez Francois Hollande a susținut că acestea reflectă neîncrederea în Uniunea Europeană. Totodată, acesta a blamat Uniunea Europeană pentru slaba creștere eonomică: I am a European, it is my duty to reform France and re-focus Europe. Același răspuns reformist a venit și din partea lui David Cameron, Prim-Ministrul Marii Britanii: People are deeply disillusioned with the EU. They don’t feel the current arrangements are working well enough for Britain and they want change.
Brexit și euroscepticismul britanic
Sursă foto: www.brugesgroup.com
În contextul unei crize economice care a alimentat scepticismul, din prisma interdependenței economice la nivel european și totodată în contextul crizei refugiaților, una dintre principalele manifestări de euroscepticism a venit din partea Marii Britanii, sub forma hotărârii luate de către David Cameron de a organiza un referendum privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), fixat pentru data de 23 iunie 2016.
Un studiu realizat de către NatCen Social Research, publicat în luna martie a anului 2015, expune faptul că 63% dintre britanici sunt eurosceptici. În pofida unui sentiment crescând de euroscepticism, majoritatea celor interogați (57%) doresc ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, dar se manifestă pentru reducerea puterilor exercitate la Bruxelles. Un posibil scenariu vizând ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are în vedere aspectul conform căruia Marea Britanie post-Brexit va trebui să formeze un set de relații comerciale și instituționale cu Uniunea Europeană. Incertitudinea intervine însă în determinarea timpului necesar negocierilor într-un astfel de context.
Transformări. Riscuri. Provocări.
În termeni generali, există trei factori cu privire la răspândirea euroscepticismului în actualul context internațional, fiecare identificând un set diferit de preocupări: aspecte economice, aspecte relaționate cu identitatea și cultura fiecărui stat și, nu în ultimul rând, aspecte politice. Costurile economice ale crizei euro au fost enorme, dar și costurile politice au fost substanțiale. Au trecut opt ani de la apariția acestei crize, iar Uniunii Europene încă îi lipsesc instrumentele necesare pentru a susține unitatea în ceea ce privește redresarea economică a statelor. În această privință, provocarea Uniunii Europene presupune o analiză a aspectelor negative anterioare, în scopul unei schimbări de atitudine, o întoarcere la competitivitate, la tradiție, la valori, la soluții creative care să contracareze riscurile și care să permită adoptarea unor reforme, pentru obținerea creșterii economice. Acest scenariu depinde în totalitate de competența și viziunea liderilor europeni, ale căror decizii vor determina în viitor dacă influența Uniunii Europene la nivel global va cunoaște modificări pozitive sau negative.
Uniunea Europeană se va confrunta în continuare cu problema securității. Statele eșuate din exteriorul Europei, conflictele armate și lupta cu terorismul reprezintă doar câteva dintre elementele care au efecte directe asupra Uniunii. Valul uriaș de imigranți a adus în prim plan lipsa de coerență în ceea ce privește modul în care statele Uniunii Europene au decis să manevreze deciziile politice, acestea nereușind să se pună de acord cu privire la soluționarea crizei. Liderii europeni se confruntă cu această criză a refugiaților pe care sunt nevoiți să o abordeze ca pe o misiune europeană comună, costând în responsabilitățile colective și individuale ale statelor membre. În fața acestei provocări, unii lideri europeni au adoptat poziții izolaționiste. În timp ce state fondatoare ale Uniunii Europene, precum Germania, Italia și Franța au adoptat un răspuns european comun, în ceea ce privește problema refugiaților, state din est, precum Ungaria și Polonia au manifestat o opoziție puternică. Consecințele au fost dezastruoase, demonstrând eșecul vizibil al Uniunii Europene de a răspunde colectiv și de a-și asuma responsabilitatea și gestionarea cu succes a unor situații neprevăzute.
Aceste fisuri reflectă instabilitatea viitorului Uniunii Europene, care depinde în mare măsură de capacitatea acesteia de a reveni la o viziune prin care să obțină un consens la nivel decizional, pentru a preveni orice amenințare, atât interioară, cât și venită din exterior.
Este necesar a nu se confunda euroscepticismul cu ceea ce reprezintă critica legitimă și necesară a numeroaselor provocări ale Uniunii Europene, însă acesta trebuie înțeles ca fiind un fenomen eterogen, care necesită un răspuns, venit sub forma unor acțiuni și atitudini menite să restabilească încrederea în proiectul european a cetățenilor și a elitelor politice, la nivel național și european.
Andreea Blându
Studentă la Relații Internaționale și Studii Europene
Facultatea de Istorie, Universitatea București
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Institutului Qvorum. Opiniile exprimate aparțin autorului.
