Manifest: Institutul QVORUM – 10 ani de activitate

Dragi prieteni ai Institutului QVORUM,

 

La aniversarea a 10 ani de activitate, am dori să vă expunem în câteva rânduri viziunea și rolul nostru în societatea de astăzi și felul în care putem lucra împreună pentru îndeplinirea aspirațiilor noastre comune.

România sărbătorește în această perioadă 100 de ani de existență. În același timp, se pregătește pentru un nou moment de cotitură în istoria sa: deținerea pentru prima dată a Președinției rotative a Uniunii Europene, un prim mare moment după cel de-al doilea Război Mondial în care țara noastră se poate plasa pe harta europeană a influenței.

Cu toate acestea, românii se confruntă cu mari probleme interne care îi împiedică să își atingă aspirațiile și să își valorifice potențialul imens pe care îl au. Deși vom fi a 6-a cea mai mare țară din UE (după ieșirea Marii Britanii), deși tinerii români câștigă numeroase competiții internaționale în domenii precum informatică și alte științe exacte, deși ne aflăm poziționați strategic ca o punte între Europa și Eurasia, românii poartă pe umerii lor un handicap de imagine atunci când interacționează cu Occidentul.

Societatea românească de astăzi este puternic divizată între categorii sociale care se înțeleg din ce în ce mai puțin între ele. Tranziția pe care țara noastră a parcurs-o în ultimii 28 de ani a creat falii sociale adânci între tineri și părinții lor, între urban și rural, între cei educați la universități de prestigiu și cei care nu au șansa unei educații superioare, între antreprenori și cei dependenți de sistemul public.

Deși România a cunoscut o importantă prosperitate economică în ultimii ani, calitatea vieții sale publice a decăzut dramatic într-o spirală care pune în pericol viitorul românilor. Discursul politic exclude aproape orice fel de viziune pe termen lung, rezumându-se la măsuri ad-hoc, iar analizele din mass media se axează aproape integral pe atacuri la persoană, scăpându-se din vedere impactul pe termen lung al politicilor și contextul regional și internațional în care ne mișcăm.

Aceste evoluții afectează profund implicarea civică în România, întrucât orice cetățean cu o anumită educație se simte dezamăgit și nereprezentat de instituțiile care ar trebui să îi apere interesele. Din acest motiv, profesioniștii s-au retras treptat, dar hotărât din spațiul public, lăsând și mai mult loc pentru implicarea în politică a oamenilor cu educație precară, care văd prin aceasta o oportunitate de a-și apropia resursele publice. Și mai îngrijorător este faptul că această situație duce la scăderea educației civice a cetățenilor și în special a tinerilor care descoperă pentru prima oară scena politică și care vor considera că acest fel de a dezbate în spațiul public este „normalul”.

Prin urmare, fenomenul degradării vieții civice se autoalimentează și va conduce la crearea unei mase din ce în ce mai mari de oameni cu o viziune limitată și cu așteptări pe termen scurt. În acest fel, românii vor continua să fie văzuți ca un popor care necesită asistență externă pentru rezolvarea propriilor probleme, în loc să fie capabili să își apere singuri aspirațiile și să joace un rol în sistemul european și internațional.

În ultima perioadă au apărut pe scena românească mișcări politice noi, care încearcă să capitalizeze frustrările din societate și să spargă această spirală vicioasă. Din păcate, aceste mișcări se confruntă ele însele cu frustrarea pe care o generează pe de-o parte lipsa de experiență politică și de structuri solide, testate în timp, iar pe de altă parte limitările efectiv numerice ale unui electorat care să fie dispus să le acorde încrederea. Confruntate cu aceste probleme, aceste inițiative politice se văd tentate a se adapta situației și a coborî nivelul discursului pentru a-și extinde baza electorală, riscând în acest fel să sfârșească prin a alimenta spirala degradării vieții publice și a înstrăina definitiv profesioniștii și oamenii de bine. În multe cazuri, aceștia din urmă aleg să își facă un viitor în alte țări, micșorând și mai mult rândurile celor care pot oferi speranță românilor.

Acesta este peisajul în care Institutul QVORUM încearcă să joace un rol în redresarea vieții publice românești. Noi considerăm că singura modalitate prin care poate fi inversat acest proces este aceea a creșterii nivelului de educație civică (și nu numai) a cetățenilor, pentru că un cetățean educat este un cetățean puternic, cu o viziune mai largă și astfel mai puțin tentat să acorde credit celor care vor să ne reprezinte, dar care nu au soluții reale de oferit. Numai o masă critică de cetățeni educați în toate privințele, dar mai ales civic, poate inversa actualele curente și readuce România pe un făgaș pozitiv.

Misiunea QVORUM este aceea de a oferi publicului său oportunitatea de a înțelege cum funcționează mecanismele politice și societale și a felului în care își pot apăra astfel interesele și aspirațiile. Rolul nostru este acela de a oferi o alternativă tuturor celor care simt că viața publică este și trebuie să fie mai mult decât ceea ce ni se prezintă la televizor. În ultima instanță, QVORUM are ca misiune contribuirea la pregătirea unor tineri lideri de calitate care se vor implica și vor deține un rol important în influențarea dezbaterii publice (și politice) românești în următorii ani.

Timp de 10 ani, QVORUM a oferit câtorva mii de tineri din toată țara informații de calitate sub forma programelor sale de training. Au fost ani frumoși, cu proiecte care ne-au oferit oportunitatea de a învăța unii de la alții, de a lua pulsul mai multor generații și de a observa încotro ne îndreptăm ca societate. În următorii ani ne propunem să construim pe această fundație și să ne constituim într-o platformă care să ofere oportunitatea transferului de cunoștințe și a purtării de dialoguri de calitate, o condiție sine qua non a modernizării, dar și a întăririi coeziunii între categoriile profesionale și sociale.

În acest sens, am dezvoltat în ultimii ani proiectul „Around the World Embassies Tour”, care oferă tinerilor interesați de relațiile internaționale oportunitatea de a dialoga nemijlocit cu diplomați ai altor țări acreditați la București. Totodată, pentru noile generații care urmează să intre în viața publică, continuăm programul de pregătire civică al tinerilor din licee. Dar avem nevoie de mult mai mult.

În perioada următoare ne propunem să întărim rolul website-ului nostru, qvorum.ro, ca și canal alternativ de diseminare de informații de calitate către publicul nostru (constituit în acest moment din câteva mii de persoane) pe care dorim să îl conectăm astfel la cele mai recente evoluții din planul civico-politic, economic, dar și al științei și culturii. În acest sens, dorim ca prin intermediul platformei noastre electronice, dar și prin conferințe și seminarii fizice, să oferim ocazia de a se exprima unor personalități importante și oamenilor care au obținut succese prin forțele proprii în aceste domenii, dar și tinerilor bine pregătiți și care au un mesaj de transmis.

Vom acorda o atenție specială cuplării agendei naționale cu cea europeană și internațională, pentru a acoperi deficitul de informație de calitate și non-partizană privind dinamica jocurilor din plan extern.

Toate aceste eforturi nu pot avea succes fără o implicare susținută din partea voastră. Proiectele QVORUM au nevoie de energia, de ideile și de entuziasmul vostru. Pentru ca ele să aibă cât mai mult succes și să reușim să inversăm curentele negative avem nevoie de tineri care să articuleze un mesaj de calitate și modernism, care să se conecteze la grupuri cu aspirații similare, la studenții și profesioniștii aflați în țară sau în străinătate, care să atragă și să coaguleze resursele umane și materiale necesare unui astfel de efort și care să se constituie ei înșiși în liderii de mâine ai acestei societăți!

Vă invităm, așadar, să veniți alături de noi, ca parte a echipei sau a rețelei noastre și să lucrăm împreună pentru câștigarea dreptului la un viitor pe măsura capacităților și aspirațiilor noastre!

Institutul QVORUM, Februarie, 2018