România și Uniunea Energetică – potențial și provocări

industrie

Pentru Uniunea Europeană, secolul XXI nu a început promițător. Crize economice și sociale majore au zdruncinat deja fundamentele construcției europene postbelice, contextul geopolitic e relativ neprietenos, iar trendul eurosceptic câștigă vertiginos aderenți. În acest context, reforma domeniului energetic e vitală.

E vitală în primul rând pentru că dependența energetică generează o relație asimetrică de putere politică între cumpărător și entitatea care deține controlul asupra resurselor de energie și căilor de distribuție a acestora. În al doilea rând, pentru că miza politică e dublată de una ecologică; impactul creșterii temperaturii medii globale cu numai două grade Celsius asupra culturilor agricole se prefigurează a fi catastrofal.

În general statele din valurile recente de aderare nu au capitalul de imagine sau situația economică să contribuie semnificativ la binele Uniunii. Însă în domeniul energetic contează factori precum abundența resurselor și poziționarea geografică. Din acest punct de vedere, România are potențialul de a deveni un actor relevant la nivel regional și chiar continental. O spune Maroš Šefčovič, vice-președintele Uniunii Europene responsabil de inițierea și implementarea reformelor în domeniul energetic.

Creșterea durabilă a devenit mai mult decât un deziderat – e o nevoie acutizată de contextul extern al ultimilor ani. Uniunea Europeană importă mai mult de jumătate din necesarul de consum energetic (aproape 90% din petrolul nerafinat și 66% din cantitatea de gaze naturale consumate). În special în cazul gazelor naturale, multe țări se bazează în mod covârșitor pe un singur furnizor, iar această dependență le face vulnerabile în cazurile în care dispute politice sau comerciale afectează sau întrerup total aprovizionarea din partea respectivului producător; relația conflictuală dintre Rusia și Ucraina – de la întreruperea livrării de gaze în 2006, până la criza din Crimeea – afectează direct Uniunea Europeană, deoarece Ucraina este țară de tranzit pentru gazele naturale livrate țărilor europene. Mai mult, chiar pornind de la premisa de bună-credință a furnizorilor, probleme cu infrastructura de aprovizionare pot afecta și ele procurarea respectivelor resurse; directorul general al Asociației Europene pentru Energie Eoliană descrie infrastructura energetică a țărilor europene drept “arhaică”. Aceste realități sunt analizate pe larg în Studiul aprofundat al securității energetice europene, punct de plecare pentru Strategia de securitate energetică adoptată în anul 2014.

În cadrul strategiei, primul dintre “pilonii esențiali” identificați îl constituiau “acțiuni imediate care au ca obiectiv creșterea capacității UE de a face față unei întreruperi majore [a furnizării de energie] pe parcursul iernii 2014/2015” în “lumina evenimentelor actuale din Ucraina”. Temerile că Rusia ar putea întrerupe livrarea de gaze naturale sunt motivul pentru care Uniunea a încheiat în 2014 și 2015 acorduri tip “Winter Package”, prin care Rusia garantează că va continua să aprovizioneze Ucraina și Uniunea Europeană cu gaze naturale. În paralel, Ucraina și-a redus masiv dependența de Rusia, astfel încât în prezent se bazează în principal pe importuri din Uniune, cu gaz rusesc revândut de către Slovacia.

De aceea, o parte din prioritățile Uniunii în domeniul energetic (enunțate în Strategia 2020) sunt legate de auto-sustenabilitate. În primul rând, Uniunea Europeană vrea să consume inteligent, ceea ce presupune atât acțiuni la nivel de stat, cât și măsuri de empowerment al consumatorului. La nivel național și supranațional, eficiența energetică e un criteriu inclusiv pentru achizițiile publice și în domeniul transporturilor, iar instrumente precum etichetele energetice îi permit cetățeanului să își minimizeze consumul energetic. De asemenea, vrea să mărească producția autohtonă de energie, în special în cazul energiei regenerabile.

România este în ansamblu mai puțin dependentă energetic decât media europeană, datorită rezervelor proprii de cărbune, gaze naturale și petrol (deși importul de gaze naturale rusești este o potențială slăbiciune). În termeni de eficiență energetică, România își va atinge, conform estimărilor Uniunii, ținta pentru 2020, dar acțiunile de eficientizare a consumului trebuie să continue, conchide Comisia în analiza “Towards an Energy Union – Romania”.

Totodată, se dorește crearea unei piețe energetice europene integrate, ceea ce presupune investiții masive în infrastructură (linii de transmisie, țevi pentru transportul petrolului și gazului). Din păcate, în prezent, în domeniul energiei electrice, 12 state nu îndeplinesc ținta de interconectare a Uniunii, anume ca cel puțin 10% din cantitatea de electricitate produsă într-un stat să poată fi exportată. Uniunea Europeană a inițiat 35 de proiecte care au ca scop creșterea interconectării electrice. Prin implementarea tuturor acestor proiecte, numărul de țări sub standard ar scădea de la 12 la 2, arată o comunicare a Comisiei către Parlament și Consiliu. In plus, e importantă întreținerea de relații strânse cu furnizorii externi de energie și țările de tranzit pentru aceasta. Prin Comunitatea Energetică Europeană, Uniunea Europeană lucrează și la integrarea țărilor vecine în piața internă de energie a Uniunii. Pentru România, creșterea interconectivității nu ar facilita doar importul de energie, ci ar reprezenta posibilitatea creșterii exporturilor de resurse naturale către vecini și asumarea rolului de “hub energetic regional”, asa cum sugerează Šefčovič în articolul de pe blogul său.

Un alt element important este protejarea drepturilor consumatorilor și a standardelor de siguranță în sectorul energetic. Printre aceste drepturi se numără capacitatea consumatorilor de a-și schimba furnizorul de energie cu ușurință și de a își monitoriza consumul de energie.

În 2005, Comisia Europeană a comandat o analiză a impactului încălzirii globale si costului diferitelor strategii de minimizare a acestora. The Impacts and Costs of Climate Change este doar unul dintre studiile care explorează consecințele majore pe care o creștere de numai 2 grade Celsius a mediei temperaturilor globale o poate avea asupra mediului. De aceea, printre țintele din domeniul energiei se numără obiectivul “20/20/20”, adică reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20% față de nivelurile din 1990, creșterea la 20% a ponderii surselor regenerabile de energie în consumul final de energie și creșterea cu 20% a eficienței energetice.

La atingerea acestui obiectiv contribuie SET Plan (Strategic Energy Technology Plan) – strategia Uniunii Europene pentru accelerarea dezvoltării și punerii în practică a tehnologiilor cu un grad scăzut de emisii de carbon, cum ar fi energia solară, și modernizarea infrastructurii de obținere a energiei. De exemplu, CCS (Carbon Capture and Storage) reprezintă o tehnologie care reduce până la 90% din emisiile de carbon care sunt tipic eliberate în atmosferă de termocentrale în urma procesului de ardere a combustibililor fosili prin depozitarea acestora sub pământ, în câmpuri de petrol și gaze epuizate.

România a stimulat masiv, prin intermediul certificatelor verzi, producția de energie solară, astfel încât își atinsese ținta de energie regenerabilă pentru 2020 încă din 2013 (24%). În același an, Ernst & Young o clasa pe locul 13 în clasamentul celor mai atractive 40 de țări din punctul de vedere al investițiilor în energii regenerabile. Deși ulterior politica României a devenit mai puțin favorabilă investitorilor și boom-ul energiei solare a luat sfârșit, momentul 2013 demonstrează potențialul țării în domeniul energetic. RoSEFF, prin care IMM-urile sunt stimulate financiar să investească în energie regenerabilă, e un bun exemplu de facilități pe care statutul de membru UE îl conferă României.

În ciuda eforturilor Comisiei, nu toți parlamentarii europeni susțin obiectivele strategiei antemenționate. În luna iunie a anului trecut, raportul Parlamentului European cu privire la strategia energetică, care susținea nevoia de schimbare fundamentală a modului în care Uniunea Europeană produce și consumă energie, nu a obținut susținerea majorității parlamentarilor, fiind cea mai importantă victorie a forțelor eurosceptice din Parlament după rezultatele alegerilor din 2014, după cum arată VoteWatch Europe.

Totuși, după încheierea summit-ului pe probleme de mediu (COP21), pe 15 decembrie 2015 Parlamentul European a adoptat cu o majoritate confortabilă raportul “Către o uniune europeană a energiei”, aparținând Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, în care se pune accentul pe nevoia de sustenabilitate și diversificare a surselor de energie în cadrul Uniunii Europene, indică VoteWatch.

În luna octombrie a anului trecut, ca parte din Energy Union Tour (tur al Europei, în care participă la întâlniri cu stakeholderii naționali) Šefčovič a vizitat România. În cadrul unei întâlniri cu Răzvan Eugen Nicolescu, președintele Consiliului de Administrație al ACER (Agenția Europeană pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Energie), i-a fost făcută cadou o tavă pe care scria “Nu te da bătut”; Šefčovič o menționează pe blogul său și ne promite “Nu mă voi da bătut. Acest lucru [Uniunea Energetică] înseamnă prea mult pentru mine, înseamnă prea mult pentru Europa!”. Înseamnă mult și pentru România, țară cu o serie de atuuri care îi permit sa profite de pe urma planurilor Uniunii.

Ioana Covei

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Institutului Qvorum. Opiniile exprimate aparțin autorului.