Alegeri prezidențiale în Franța: cum vor înfrunta francezii riscurile nevoii de schimbare?

18009579_1286490631400752_296314515_n

Europa urmărește cu mare atenție alegerile prezidențiale de duminica acesta din Franța, văzute ca un alt moment de probă pentru democrația liberală și pentru viitorul Uniunii Europene. Până în prezent, o victorie a liderului Frontului Național, Marine Le Pen, era văzută ca principala amenințare pentru stabilitatea Uniunii, însă campania electorală a dezvăluit tendințele eurosceptice și ale altor candidați.

Cum sondajele au aratăt-o în mod constant pe Marine Le Pen în fruntea preferințelor de vot ale alegătorilor, principala problemă ce pare să se impună este cine o va confrunta pe liderul Frontului Național în al doilea tur. Cele câteva luni care au trecut de la desemnarea principalilor candidați nu au făcut decât să multiplice incertitudinile privind posibilul rezultat al primului tur, pe măsură ce tot mai multe previziuni au fost infirmate. Dacă după alegerile primare ale formațiunilor de dreapta, presa îl numea deja pe François Fillon ca viitorul președinte al Franței, acesta se plasează momentan pe locul 3 în sondaje. Pe de altă parte, numeroase voci vorbeau despre candidatul independent Emmanuel Macron ca despre o bulă care urmează să se spargă, însă ascensiunea sa în sondaje a fost relativ lineară, plasându-se și în momentul de față pe locul al doilea în sondaje, cu 23% din intențiile de vot. De curând, însă, prezența acestuia în turul al doilea este amenințată de ascensiunea lui Jean-Luc Mélenchon, aparținând stângii radicale. Momentan, sondajele îl arată pe locul al treilea, la egalitate cu Fillon, cu 19 procente.

Peisajul politic francez înaintea alegerilor prezidențiale se arată, astfel, deosebit de fragmentat, prin ideologiile și programele candidaților. Popularitatea scăzută a candidaților din partea principalelor partide – republicanii și socialiștii- ridică o nouă provocare pentru sistemul politic francez. Din 2000, alegerile prezidențiale și cele parlamentare au loc în Franța în același an, ceea ce a făcut ca, până acum, partidul din care provenea președintele ales să câștige și alegerile parlamentare.

 Cine sunt principalii candidați?

Marine Le Pen (Frontul Național)

161114152205-marine-le-pen-france-flag-super-tease

În 2011, Marine Le Pen prelua de la tatăl său președinția Frontului Național, cunoscut pentru retorica sa puternic rasistă și anti-semită. Marine Le Pen a condus partidul spre o linie mai moderată față de cea a tatălui său, reușind să marcheze câteva succese pentru partid: în 2012, a ieșit pe locul trei în primul tur al alegerilor prezidențiale, iar Frontul Național a obținut câștiguri importante în alegerile europarlamentare din 2014 și regionale din 2015. În prezent, cele mai multe sondaje o arată pe primul loc în preferințele de vot ale francezilor în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Principalele puncte care se remarcă din programul său sunt organizarea unui referendum pentru ieșirea Franței din Uniunea Europeană, renunțarea la moneda unică europeană, limitarea imigrației și închiderea moscheelor “extremiste”. Campania sa a fost marcată de mai multe anchete judiciare, inclusiv la nivel european.

Emmanuel Macron (En Marche!)

macron

Fost ministru de finanțe în mandatului lui Hollande și fost membru al Partidului Socialist, a reușit să adune în jurul său un entuziasm care a aruncat în derizoriu alegerile primare ale socialiștilor. Încă din perioada alegerilor primare, sondajele arătau că, indiferent care va fi candidatul desemnat de socialiști, acesta nu se va plasa mai mult de al patrulea sau chiar al cincilea loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, în timp ce Emmanuel Macron avansa în sondaje. Acesta se declară ca fiind “nici de dreapta, nici de stânga” și respinge, cel puțin la nivel discursiv, sistemul din care a făcut parte ca membru al guvernului. O particularitate a programului politic său este caracterul deschis pro-european: Macron militează pentru un rol mai activ al Franței în Uniunea Europeană și pentru o cooperare mai strânsă între statele membre.

La doar 39 de ani, Emmanuel Macron ar putea deveni cel mai tânăr președinte al Franței. Lipsa sa de experiență politică reprezintă unul dintre principalele impedimente, iar problema la care nu a reușit să răspundă în mod clar este cu cine va guverna, dacă va fi ales președinte. Platforma sa politică, En Marche!, a fost fondată în aprilie 2016, în perioada când Macron era încă ministru, dar chiar și imensul capital de imagine pe care l-ar aduce câștigarea președinței nu va fi suficient pentru a-i asigura și majoritatea în parlament.

François Fillon (Republicanii)

French member of Parliament and candidate for the right-wing primaries ahead of France's 2017 presidential elections, Francois Fillon gestures as he delivers a speech following the first results of the primary's second round on November 27, 2016, at his campaign headquarters in Paris. France's conservatives held final run-off round of a primary battle on November 27 to determine who will be the right wing nominee for next year's presidential election. / AFP / Eric FEFERBERG (Photo credit should read ERIC FEFERBERG/AFP/Getty Images)

Cu o vastă experiență în politică (a fost deputat, senator, ministru, prim-ministru), François Fillon s-a impus rapid ca favorit în cursa pentru prezidențiale. Campania sa a avut mult de suferit de pe urma acuzațiilor că soția sa a fost plătită din fonduri publice pentru un post de asistentă parlamentară presupus fictiv. François Fillon a fost pus sub urmărire judiciară privind acest caz, dar și-a menținut candidatura, în ciuda declarațiilor sale inițiale că va renunța.

Programul său include măsuri de ruptură cu politicile liberale ale predecesorilor săi. François Fillon propune astfel revenirea la săptămâna de lucru de 40 de ore, creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și tăierea a 500 000 de posturi de funcționari publici. În privința politicii externe, fostul prim-ministru susține reconcilierea și apropierea față de Rusia, propunând ridicarea sancțiunilor și sprijinirea parteneriatului dintre Rusia și președintele sirian Bashar al-Assad pentru a înfrânge ISIS. Referitor la Uniunea Europeană, Fillon vede viitorul Franței în Uniune și își dorește reforme la nivel european, urmărind trei priorități: securitatea, euro și investițiile.

 Jean-Luc Mélenchon (La France Insoumise)

2048x1536-fit_jean-luc-melenchon-recu-a-l-elysee-le-25-juin-2016

 A părăsit Partidul Socialist în 2008, contestând “deriva liberală” a acestuia și a fondat Partidul de Stânga. A candidat la președinție și în 2012, când obține 11% din voturi, clasându-se pe locul al patrulea. Reprezentând stânga radicală, susținut de Partidul Comunist, Jean-Luc Mélenchon a reușit să se impună ca un candidat puternic în timpul campaniei: a fost declarat de către spectatori drept cel mai convingător candidat în cadrul ultimei dezbateri și urcă în sondaje, depășindu-l cu mult pe candidatul Partidului Socialist, Benoit Hamon.

Programul său ambițios include schimbarea sistemului politic actual, pe care îl consideră o “monarhie prezidențială”, introducerea dreptului de vot de la 16 ani, taxarea drastică a celor cu venituri mari, reducerea săptămânii de lucru la 32 de ore și a vârstei de pensionare la 60 de ani, renunțarea completă la energia nucleară și tranziția la energie regenerabilă . De asemenea, Mélenchon intenționează să renogocieze tratatele cu Uniunea Europeană, considerând că liberalismul economic specific Uniunii este un impediment în calea schimbărilor democratice dorite de cetățeni, să părăsească NATO și să “reînnoiască dialogul” cu Rusia.

Benoit Hamon (Partidul Socialist)

Benoit_Hamon_CREDITParti-socialiste_Flickr

În vacuumul de leadership din Partidului Socialist, lăsat de decizia de a nu candida pentru un al doilea mandat al actualului președinte Francois Hollande (decizie fără precedent în istoria celei de-a 5-a republici), s-au confruntat mai multe curente de stânga, greu reductibile, însă fără șanse reale ca unul dintre candidați să se impună în cursa pentru prezidențiale.

Rezultatul alegerilor primare din Partidul Socialist a pus în evidență o fractură ideologică majoră în cadrul partidului, fapt ce a alimentat previziunile sumbre asupra decăderii acestuia. Victoria lui Benoit Hamon este departe de a confirma o preferință clară a electoratului de stânga pentru o anumită viziune de guvernare și cu atât mai puțin de a conduce spre o reconciliere a curentelor contradictorii din cadrul partidului. În primul rând, ultimele sondajele îl arată pe Benoit Hamon în spatele candidatului independent de extremă stânga, Jean-Luc Mélenchon. Deși cei doi au fost în discuții pentru găsirea unei forme de colaborare, acest lucru nu s-a întâmplat, motivul fiind din nou diferențele profunde din viziunile celor doi candidați. Mai mult, un număr important de membri ai Partidului Socialist și-au declarat susținerea pentru Emmanuel Macron.

Prezentându-se drept un candidat care vizează măsurile pe termen lung, programul lui Benoit Hamon a pus în evidență posibilele provocări care pot apărea pentru societate pe viitor. Astfel, programul lui Benoit Hamon include introducerea venitului universal, taxarea veniturilor provenite din activitatea roboților, precum și măsuri de protecție a mediului.

Laura Cămăruț