Unul dintre cele mai de succes proiecte marca Qvorum, Around the world Embassies tour, revine cu o nouă ediție în peisajul diplomatic românesc. Un alt grup format din 20 de tineri pasionați de relații internaționale, lideri pentru generația lor, vor avea șansa să participe la 4 vizite de studiu în cadrul ambasadelor partenere: Franța, Malaezia, Suedia și India.
Programul Around the world Embassies tour este conceput ca o școală de diplomație aplicată, bazată în mod exclusiv pe interacțiunea dintre participanți și diplomați străini de rang înalt acreditați la București.
Prima vizită de studiu din cadrul Around the world Embassies tour 2nd edition a debutat pe teritoriu francez, în
compania Excelenței Sale François Saint-Paul, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Franței în România. Șeful misiunii diplomatice franceze a creat o atmosferă destinsă, asigurându-i încă de la început pe participanți de toată admirația pe care le-o poartă și pentru bucuria de a face parte din inițiativa Institutului Qvorum.
Personalul ambasadei a încercat în permanență să ne facă șederea cât mai plăcută, aducând o mică parte din specificul cultural francez la masă discuțiilor, în timp ce Excelența Sa dl. François Saint-Paul a hotărât să se adreseze, în permanență, participanților în limbă română.
Diplomatul francez nu a ezitat în niciun moment să le vorbească tinerilor despre experiența sa personală și profesională în calitate de reprezentant al Hexagonului în România, despre generozitate ca principala atribuție a unui diplomat, dar și despre tehnicile de comunicare în transmiterea unui mesaj diplomatic.
Ca niște viitori reprezentanți ai elitei diplomatice românești, participanții au venit cu temele făcute și i-au adresat gazdei noastre întrebări legate atât de politica internă și externă a Franței, cât și despre alte subiecte aflate pe agenda Uniunii Europene.
Viitoarele alegeri prezidențiale din Franța, șansele candidaților, BREXIT, criza refugiaților, relația dintre Franța și fostele colonii, lupta împotriva terorismului, toate aceste tematici au făcut aduse în discuție în timpul întâlnirii cu Excelența Sa, dl. François Saint-Paul
Următoarea oprire din cadrul periplului nostru diplomatic – Ambasada Malaeziei, o țară exotică, cu o diplomație ce se bazează și pe valori culturale, specificie Asiei de Sud-Est.
Testimoniale:
“În cadrul întâlnirii cu domnul Ambasador François Saint-Paul, am avut ocazia de a pătrunde pentru puțină vreme în sferă diplomației și a relațiilor internaționale. Pe lângă discuțiile ce vizau contextul geopolitic al Uniunii Europene, „bunicul”, așa cum s-a prezentat gazda noastră, ne-a ținut o adevărată lecție de viață, în care valorile personale ar trebui să fie decindentul fiecăruia dintre noi, atât în viață personală cât și în cea profesională, iar generozitatea și egalitatea sunt, cu siguranță, constante în cooperarea dintre România și Franța.” (Andreea Chiriac- Studentă la Relații Internaționale și Studii Europene – SNSPA București)
„Consider că vizita la Ambasada Franței a fost o experiență deosebit de utilă deoarece am discutat subiecte de actualitate precum UE, criza refugiaților, terorismul.Tototdata am fost deosebit de impresionată de amabilitatea domnului Ambasador și de faptul că Domnia Sa a decis să ne țină prelegerea preponderent în limba română.” (Raluca Zamfirescu – Studentă la Facultatea de Drept – Universitatea București