Prezenţa delegaţiei României la şedinţele plenare este foarte scăzută, chiar dacă se înregistrează o uşoară creştere faţă de perioada precedentă. În ansamblu, europarlamentarii români s-au plasat pe poziţia 24, cu o medie de 87,71%, faţă de primul an de mandat când au fost pe locul 26, cu 85,84%. Există situaţii şi situaţii: unii europarlamentari înregistrează constant prezenţe scăzute – Corneliu Vadim Tudor, George Becali sau Ciprian Tănăsescu, în timp ce alţii (Traian Ungureanu, Adina Vălean, Cristian Buşoi, Norica Nicolai sau Renate Weber) şi-au îmbunătăţit performanţele „după momentul mediatizării activităţii în presă”, este de părere Doru Franţescu, directorul Qvorum. Există însă şi activităţi la care europarlamentarii români sunt fruntaşi. Astfel, la luări de cuvânt România se află pe locul 4 (democrat-liberalii fiind „cei mai vorbăreţi”), la propuneri de rezoluţie, pe locul 5, la amendamente, pe locul 6 (cei mai harnici, social-democraţii) şi la întrebări pe locul 14.
Situaţia nu mai este însă atât de roz când vine vorba de activităţile de substanţă. Astfel, în ceea ce priveşte alocarea de rapoarte, europarlamentarii noştri se află pe poziţia a 15-a (fruntaşi fiind liberalii), iar la alocarea de avize pe locul 11.
După ce le-a radiografiat activitatea, Qvorum le-a dat şi câteva sfaturi europarlamentarilor. Aceştia ar trebui să-şi crească influenţa în cadrul PE şi să încerce să aibă o comunicare mult mai bună cu alegătorii. De asemenea, ar trebui să nu mai profite de lipsa de informare a cetăţenilor pentru a exagera importanţa activităţii lor.
„Supermani” de Bruxelles
Pe de altă parte, Gabriela Drăgan, directoarea Institutului European din România, atrage atenţia că „UE nu e colac de salvare în toate domeniile”, iar europarlamentarii nu sunt „nişte Supermani”. „Le transferăm lor tot felul de frustări pe care le acumulăm aici”, în timp ce în privinţa fondurilor „ne uităm la UE să ne spună ce să facem”. Prezente la lansarea raportului, atât Rovana Plumb (PSD), cât şi Adina Vălean (PNL) s-au plâns de lipsa dialogului dintre europarlamentari şi autorităţile din ţară. Unele ţări, precum Olanda sau Germania, au instituţionalizat comunicarea dintre reprezentanţii din PE şi factorii decizionali din ţară.
La noi, aceste relaţii sunt precare, fapt ce nu poate decât dăuna intereselor României. Mai ales că „dincolo de discursul frumos, UE înseamnă competiţie între statele membre pe resurse, pe investiţii, pe banii europeni, pe forţa de muncă”, aprecia Adina Vălean. Nu numai politicienii nu ştiu cum să-i folosească pe europarlamentari, dar nici patronatele, sindicatele, asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, care rareori fac apel la ei pentru a fi sprijiniţi în rezolvarea unor probleme. Există şi excepţii, dar acestea sunt puţine. În altă ordine de idei, promovarea ideilor de nişă ar putea fi o şansă pentru România, politicile energetice şi cele din domeniul IT fiind doar două exemple în acest sens.
