Cine deține puterea în noul Parlament European și de ce?

Cine deține puterea în noul Parlament European și de ce? Este întrebarea la care VoteWatch Europe răspunde în ultimul său raport în care analizează activitățile și voturile membrilor Parlamentului European după remodelarea echilibrului de putere post alegeri europene din mai 2014.

Marea coaliție europeană

În decursul primelor 6 luni ale actualului mandat al Parlamentului European (iulie 2014 – decembrie 2014), ”marea coaliție” formată din grupurile politice ale popularilor, socialiștilor și liberalilor europeni – PPE-S&D-ALDE- a reușit, ca rezultat al înțelegerilor dinaintea votului din mai 2014, să se mențină de „partea câștigătoare”, spre deosebire de celelalte grupuri din Parlament. Un vot de referință în acest sens, a fost votul pentru învestirea Comisiei Juncker, sprijinită de cele trei grupuri politice, având în vedere că în noua Comisie fiecare are reprezentanți.

 

Popularii și Socialiștii au votat la fel în 4 din 5 cazuri în primele 6 luni

Cele trei mari grupuri au mers pe același drum, votând la fel pentru o serie de pachete legislative menite să adâncească  procesul de integrare europeană, precum creșterea bugetului UE pe 2015. În linii mari, primele două grupuri ca mărime din PE – PPE și S&D – au votat la fel în aproape 80% din cazuri, ceea ce este cu 7% mai des decât înaintea alegerilor europene din mai 2014, potrivit statisticilor VoteWatch. Cu toate acestea, voturile-cheie, care separau de obicei aceste grupuri, au apărut imediat ce Comisia Juncker și-a dezvăluit planurile în concret. Un exemplu elocvent este eșecul votului asupra unei poziții a Parlamentului European cu privire la prioritățile mandatului executivului european.

Potrivit raportului VoteWatch, grupul popularilor (PPE) a câștigat mai multe voturi (votând „da”, dacă majoritatea Parlamentului a votat „da”, și „nu”, dacă majoritatea a votat „nu”) decât oricare alt grup politic (92,5%). PPE este urmat la mică distanță de ALDE (90%) și de S&D (85,8%). Din această privință, situația nu s-a schimbat prea mult după alegerile din mai 2014. Celelalte grupuri, care sunt în afara marii coaliții, au fost de partea câștigătoare mult mai rar. De exemplu, grupul ECR a câștigat numai 65% din voturi, Verzii doar 52%, iar GUE-NGL (Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică) și EFDD (Europa Libertății și Democrației Directe), doar 35% și respectiv 23%.

Record de participare la sesiunile de plen din Parlamentul European

Conform Votewatch.eu, europarlamentarii au întregistrat un record de prezență de 88% pentru primele 6 luni de mandat: iulie-decembrie 2014.

Puteți consulta raportul întreg la: https://www.votewatch.eu/blog/the-make-up-and-break-up-of-the-eu-governing-coalition/