Studiul îmbină analiza calitativă şi cantitativă a activităţilor (rapoarte, voturi, declaraţii) cu cercetare la Bruxelles, fiind structurat în două părţi: compararea delegaţiei României în comparaţie cu delegaţiile celorlalte state membre ale UE şi analiza individuală a activităţii fiecăruia dintre eurodeputaţii români. Concluziile cercetării au arătat că activitatea europarlamentarilor români din actuala legislatură este nesatisfăcătoare.
Delegaţia României nu a reuşit să îşi fructifice al 7-lea potenţial de influenţă pe care îl are în PE. Astfel, membrii delegaţiei României sunt fruntaşi la activităţi pentru care nu au nevoie neapărat de sprijinul politic al colegilor de grup politic european sau de parlament, precum luări de cuvânt (locul 4) sau declaraţii scrise (locul 5). În schimb, în cazul activităţilor concrete, unde sprijinul politic este o condiţie esenţială, precum în cazul alocării rapoartelor şi avizelor, România se află pe locurile 15, respectiv 13.
Totodată, România are cel mai scăzut grad de prezenţă în cadrul PE, dintre toate cele 27 de state membre. Eurodeputaţii români au pus acest fapt pe seama participării multora dintre ei la campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
„Un factor al creşterii prezenţei şi activităţilor eurodeputaţilor români în ultimele două luni pare a fi constituit de mediatizarea crescândă în ţară a comportamentului lor la Bruxelles şi Strasbourg. Prezenţa acestora a crescut de la 82% la 86%. Cu toate acestea, pentru a scăpa de ultimul loc în clasamentul prezenţei, acest comportament trebuie menţinut pe termen lung”, a declarat Doru Franţescu, directorul IDEP – Qvorum.
Europarlamentarii români, asemenea colegilor lor din toate statele membre, votează pe linia grupului politic din care fac parte (popular, socialist sau liberal), şi nu se grupează în funcţie de naţionalitate. În cadrul delegaţiei UDMR, factorul etnic joacă un rol important. Astfel, eurodeputaţii Lazlo Tokes şi Sogor Csaba votează conform indicaţiilor colegilor de grup din Ungaria (FIDESZ), decât ale colegilor de grup din România (PDL).
Conform raportului de activitate întocmit, eurodeputaţii cu cea mai bună activitate până în prezent sunt: Marian-Jean Marinescu (PDL), Adina Vălean (PNL), Renate Weber (PNL), Daciana Sârbu (PSD). Iar la polul opus se situează Lazlo Tokes (UDMR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), George Becali (PRM). Eurodeputatul PDL, Marian – Jean Marinescu, spune că eurodeputaţii români se mişcă bine în Comisia Europeană şi că vocea lor se aude. „Suntem uniţi când vine vorba de interesul României, chiar dacă ne mai bântuie Parlamentul din România”, a declarat Marinescu.
Curierul National