Mizele din spatele mutării misiunilor diplomatice din Tel Aviv la Ierusalim

Decizia preşedintelui american de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului riscă să reaprindă conflictul înghețat din zonă, având în vedere că pe lângă protestele generate în rândul palestinienilor, Donald Trump nu face altceva decât să alimenteze unul dintre cele mai aprige conflicte, informează Reuters.

Zidul” dintre Israel și Palestina

De-a lungul timpului, liderii palestinieni au încercat să revendice Ierusalimul de Est – ocupat şi anexat de Israel – drept capitala statului la care aspiră, iar Israelul a proclamat întregul Ierusalim – de Vest şi de Est – drept capitala sa ”eternă şi indivizibilă”.

Ambasada S.U.A. mutată la Tel Aviv

Ierusalimul este extrem de controversat din punct de vedere politic. Atât Israelul, cât și Statul Palestina susţin că Ierusalimul de Est este capitala lor de facto, fapt pentru care se așteaptă ca decizia administrației americane va genera instabilitatea și reacții adverse..

Declarației liderului american, „Ierusalimul e capitala Israelului, iar acest lucru nu e nimic mai mult decât o recunoaştere a realităţii. Le cer tuturor părţilor implicate să menţină actualul statut al locurilor sfinte din Ierusalim, inclusiv la Muntele Templului”, a stârnit nemulțumire și revolte în interiorul comunității palestiniene, aceasta considerând că prin deciziile luate, Statele Unite ale Americii își pierd rolul de mediator de pace.

Reacțiile Occidentului și poziția Uniunii Europene

Ca răspuns la aceste măsuri, Theresa May, premierul Marii Britanii, a afirmat că „statutul Ierusalimului trebuie determinat în urma unui acord negociat între israelieni şi palestinieni, însă Marea Britanie va continua să susţină soluţia celor două state”, relatează The Guardian.

Totodată, ca reacție ​la declarațiile lui Trump, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că toate ambasadele statelor U.E. în Israel sunt la Tel Aviv, afirmând că „poziția Uniunii Europene este binecunoscută și clară.” În acest context, și Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat că o astfel de decizie, care nu este în consens cu deciziile luate la nivel internațional, în cadrul Națiunilor Unite, ar avea grave consecințe, scrie Reuters.

Ambasada României la Ierusalim?

Liviu Dragnea, liderul PSD, a decis ca Ambasada României din Israel să fie mutată la Ierusalim, declarând că decizia are o valoare istorică uriaşă, fapt pentru care susține administrația americană în acest sens: “Are o valoare foarte mare pentru administraţia americană, suntem practic a doua ţară care face acest anunţ. Este această decizie luată, pentru care eu am ieşit prima dată, o susţin, Guvernul a acţionat în consecinţă şi încep procedurile”.

Proteste în rândul palestinienilor

În timp ce decizia preşedintelui american continua să-i aducă un val de antipatie în întreaga lume, primele ciocniri au avut loc în Cisiordania ocupată şi în Fâşia Gaza, teritorii despărţite, dar care se presupune că vor forma într-o bună zi, un stat palestinian.

În ceea ce privește mişcarea islamistă Hamas, aceasta a îndemnat la o nouă revoltă populară. ”Nu putem face faţă politicii sioniste susţinute de către Statele Unite decât lansând o nouă intifada”, a declarat şeful Hamasului, Ismaïl Haniyeh. Astfel, ca răspuns la decizia președintelui american și la “negocierea statutului Ierusalimului”, armata a anunţat desfăşurarea unor batalioane suplimentare în Cisiordania, având în vedere că Trump a provocat în rândul palestinienilor o furie fără precedent.

Milos Zeman – susținător al deciziei controversate luate de Donald Trump

Preşedintele Cehiei, a anunţat miercuri seară că sediul ambasadei din Israel va fi mutat de la Tel Aviv la Ierusalim, dar Guvernul de la Praga nu a confirmat un plan concret în acest sens, informează agenţia Associated Press.

Milos Zeman a explicat că mutarea sediului misiunii diplomatice se va face în trei etape: un consulat onorific va fi deschis în Ierusalim în luna mai, după care vor fi transferate sediile altor reprezentanţe, iar la final cel al ambasadei.

Această decizie a fost salutată de Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, care i-a trimis o scrisoare de mulţumire preşedintelui Cehiei, prin care își exprima speranţa că noua ambasadă din Ierusalim va fi inaugurată până la sfârşitul acestui an.

 

Articol scris de Ana Rusu