Cu o dăruire incontestabilă, expertul în educație, Marian Staș, coordonează programul educaţional pentru tineri „Liderii Mileniului Trei“, prin intermediul căruia promovează valori precum: integritatea, performanța, onestitatea, încrederea și curajul acțiunii civice. Totodată, acesta a propus un proiect de transformare a Școlii ca sistem, numit „Şcoala pe bune“, prin care își propune schimbarea de paradigmă în educație, în scopul modernizării acesteia.
Absolvent al Facultății de Calculatoare Electronice în 1985 şi al Facultății de Matematică-Informatică în 1996, la Bucureşti, cu un masterat în administraţie publică, obținut la Harvard şi doctoratul în Academia Tehnică Militară din Bucureşti, profesorul Marian Staș, predă consultanţă de proces, coaching şi mentorat, la Universitatea din București și un curs de matematici aplicate în politici publice, la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii.
Odată cu lansarea Civic Leadership Program de către Institutul Qvorum alături de Fundația Hanns Seidel și Wilfired Martens Centre for European Studies și în contextul în care societatea românească resimte puternic nevoia de valori și modele autentice, profesorul Marian Staș ne vorbește despre schimbarea paradigmei educației în România.
Acesta își exprimă convingerile despre necesitatea exercițiului de asumare în rândul tinerilor, despre onestitate structurală, integritate și capacitatea de a inspira un ideal, manifestându-și încrederea în capacitatea societății românești de a realiza o transformare profundă de succes, în planul educației.
Andreea Blându: Domnule profesor, aș dori să începem discuția privind necesitatea existenței valorilor și a modelelor în actualul context educațional din România, întrebându-vă în ce măsură considerați că societatea românească este preocupată de existența acestor nevoi. Putem vorbi despre un interes crescând al tinerilor cu privire la formarea și dezvoltarea unor principii morale personale care să îi ghideze, să îi inspire, să îi motiveze?
Marian Staș: În materia conversației despre valori în societate, cu un optimism bine temperat, am încredere în faptul că lucrurile vor evolua pozitiv și se vor consolida. Un lucru pe care l-am apreciat și îl apreciez ca fiind bun este implicarea, din ce în ce mai consistentă a multor tineri, “în viața cetății”, atât la nivel civic, cât și la nivel politic. Pentru a determina măsurabil faptul că această atitudine a tinerilor reprezintă un punct de inflexiune, îți ofer două exemple. De pildă, din punct de vedere civic, tot ceea ce a însemnat fenomenul Colectiv și toată desfășurarea ulterioară a evenimentelor, a adus în viața publică foarte mulți tineri. Din punct de vedere politic, proiecte precum Platforma de Acțiune Civică a Tinerilor (PACT), pe care echipa lui Tianu Burduja l-a pus în fapt, în urmă cu câteva luni, înseamnă de fapt, o conștientizare a nevoii de implicare a tinerilor.
A.B: Cum credeți că se raportează sistemul educațional din România la cerințele actuale ale tinerei generații?
M.S: Se raportează în măsură de sub 10%. În momentul de față, sistemul public al educației, este profund blocat în paradigma comunistă, cu deosebire sistemul preuniversitar. Cea mai tristă probă și cea mai recentă este cea de luna aceasta, din 5 aprilie, când Ministerul Educației a aprobat noul plan-cadru pentru gimnaziu. În opinia mea, acest plan este un act strategic ratat.
A.B: Mai există curiozitate și pasiune pentru cunoaștere, în rândul tinerilor?
M.S: Cu siguranță da. Niciodată, în toată activitatea mea profesorală, nici în relația cu elevii de liceu sau de gimnaziu, nici în relația cu studenții, nu mi s-a întâmplat să primesc o reacție de blazare din partea acestora, atunci când mi-am dorit să le transmit un mesaj interesant.
A.B: În opinia dumneavoastră, ce le lipsește tinerilor din România pentru a reuși să atingă potențialul maxim al capacității lor?
M.S: Putem discuta despre o lipsă a exercițiului de asumare, în rândul unora dintre ei. În această situație, este necesar exercițiul de a învăța să ne pese. Vestea proastă este că în momentul în care ne obișnuim cu o stare negativă de lucruri, această situație se perpetuează. Aici intervine obligația critică a dascălilor de a face un prim pas, în scopul de a trezi acea sclipire în rândul tinerilor. Desigur, și reciproca e valabilă: dacă tu decizi că nu îți pasă și refuzi să fii implicat, eu nu te pot obliga să îți pese.
A.B: Considerați că modul în care se face astăzi educație în România pune în vreun fel accentul asupra scopului de a trezi această sclipire din ochii elevilor, despre care îmi vorbiți? Este relevantă, în actualul sistem, satisfacţia personală pe care o simte un tânăr atunci când obţine răspunsul la o întrebare?
M.S: Din păcate, nu. Ne confruntăm cu un sistem al formelor fără fond, blocat profund în paradigma comunistă.
A.B: Cum credeți ar putea fi modelate și stimulate idealurile tinerilor, astfel încât aceștia să dezvolte dorința de a cunoaște, de a evolua, de a lăsa în urmă realizări semnificative?
M.S: Un proiect frumos, cu șanse mari de a realiza acest lucru, este cel privind voluntariatul în România. Legea voluntariatului, în opinia mea, este un câștig notabil al ultimilor ani, ai acestui ciclu politic. O cunosc pe Anca Năstase, care conduce Federația Volum; această organizație a propulsat și a dezvoltat acest proces ca atare. Un aspect pe care l-am constatat și pe care îl constat cu satisfacție este disponibilitatea tot mai ridicată a cât mai multor tineri de a face voluntariat, or asta înseamnă un bun exercițiu civic, o bună educație civică. De asemenea, am constatat cu mare bucurie că foarte mulți dintre ei călătoresc, își asumă experiențe internaționale, fie ca studenți ERASMUS, fie ca membri ai Rețelei de Voluntariat European. Această îmbinare a ceea ce înseamnă implicare civică și voluntariat, la nivel local, regional și la nivel european este unul, din punctul meu de vedere, din ce în ce mai consistent. Generația voastră, în opinia mea, reprezintă și probează unul dintre cele două câștiguri excepționale ale procesului post 1989, și anume faptul că voi, tinerii, călătoriți așa cum respirați, ceea ce este excepțional. Al doilea câștig este cel legat de libertatea presei și libertatea de exprimare.
A.B: Care este, în opinia dumneavoastră, definiția liderului autentic, capabil să ofere viziuni pozitive, în direcția progresului? Cât de puternic cântăresc rolul și influența unui lider asupra tinerilor, în procesul dezvoltării acestora?
M.S: Un lider autentic este un om cinstit, înainte de orice. Un om care este perceput imediat ca fiind opusul unui lider este cel care minte și care îngreunează procesul, exact așa cum s-a întâmplat în 5 aprilie, cu ministrul Educației. Îmi pare extrem de rău, dar în acest caz sunt obligat să notific un comportament total lipsit de leadership al actualului ministru al Educatiei, în materia arhitecturii curriculare. A făcut exact ceea ce nu avea voie să facă, din postura de autoritate formală pe care o are. Nu a exercitat leadership. Corelat cu ceea ce înseamnă onestitatea structurală, un alt aspect esențial, din punctul meu de vedere, pe care iarăși generația voastră îl resimte extrem de benefic, dacă el se manifestă ca atare, este ceea ce înseamnă rolulșsi statutul unui astfel de personaj, ca model, însoțitor și facilitator de proces. Generația voastră simte foarte bine, are nevoie de modele. Voi știți că aveți nevoie de modele și, ce să vezi, chiar le căutați! Vă bucurați și funcționați foarte bine în secunda în care voi găsiți aceste modele. Chiar și interviul acesta, pe care noi îl facem acum, împreună, reprezintă un exemplu în acest sens. Altfel nu ne-am fi întâlnit, nu-i așa?
În opinia mea, un personaj despre care poți să spui că exercită leadership are a bifa cel puțin următoarele componente: onestitate structurală, integritate, și capacitatea de a inspira indirect. Tu discuți cu mine pentru ca eu fac lucruri și lucrurile pe care eu le fac, pentru tine sunt relevante. Iar un personaj despre care poți spune că este un om de la care ai putea învăța, e obligatoriu, să facă el însuși lucruri notabile și să probeze prin proiectele, prin vocația, prin rolul său și prin viziunea sa faptul că nu doar vorbește despre acele lucruri, ci chiar le și îndeplinește.
A.B: Ar putea aceste exemple pozitive să modeleze armonios viziunea tinerilor cu privire la importanța dezvoltării unor principii sănătoase de viață? În ce măsură considerați că alegerea unui model – care să reprezinte un anumit tipar, un set de valori – influențează destinul unui tânăr?
M.S: În măsura în care tânărul decide să îl folosească. Eu nu sunt ceea ce sunt, ca să îți fac ție pe plac. Eu sunt cine sunt pentru că așa funcționez eu. Mai departe, ceea ce faci tu, este ceea ce tu decizi că trebuie să faci. Și tocmai pentru că decizia este la voi, ca o recomandare pe care v-aș face-o, cu tot dragul, ca generație, este ca atunci când simțiți că aveți în față un om care merită conversația, faceți un pas înainte și invitați-l la o cafea, spre exemplu. O să vedeți că în nouă cazuri din zece, răspunsul va fi: “Da, cu plăcere!”
A.B: În contextul influenței modelelor în procesul de formare a tinerilor, cum vedeți degradarea calității programelor în mass-media? Considerați că promovarea non-valorilor, propulsarea modelelor false și încurajarea indirectă a superficialității au un impact negativ decisiv asupra celor încă ușor influențabili? Există soluții pentru a evita aceste influențe negative?
M.S: Eu mă consider un om deschis. Nu am probleme în materie de pedagogie pentru media. Desigur că ceea ce se întâmplă în media reflectă, în foarte mare măsură, nivelul de educație al societății. În măsura în care societatea este capabilă să fixeze standarde înalte, astfel vor evolua și programele. Știi cum e, dacă nu ar avea audiență nu ar funcționa așa și e un cerc vicios din punctul acesta de vedere. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată până acum să am interviuri sau să interacționez cu jurnaliști neprofesioniști. Sunt foarte mulți oameni integri, foarte serioși, cărora le pasă de meseria lor și cu care am interacționat foarte bine. Iar, pe de altă parte, n-aș pune cenzura ca mijloc de soluționare. Nu, cu siguranță nu aș face lucrul acesta, cu tot riscul. Și asta nu semnifică decât, de pildă, o nevoie de comportament cât se poate de profesionist al instituților abilitate să joce rolul de arbitru în media, cum ar fi Consiliul Național al Audiovizualului. În acest sens, constat că, de fiecare dată când s-a impus nevoia, acesta a acționat în consecință, taxând greșelile existente.
A.B: Academicianul Solomon Marcus susținea că pentru tot răul din societate, atunci când stai să îl analizezi şi să mergi la rădăcină, ajungi la păcate ale educaţiei. Considerați că, la nivelul mentalului colectiv românesc, mai există încredere în puterea educației?
M.S: Eu sunt optimist și cred cu tărie că salvarea nației este în educație. România pe bune începe cu școala pe bune. România pe bune este condamnată să înceapă cu școala pe bune. Nicio transformare din societate nu poate să înceapă de altundeva, decât de la transformarea școlii ca sistem. Sănătatea vindecă, apărarea apără, dar educația este singurul motor, singurul generator de resurse umane pentru societate. Evident că aceste manifestări negative, manifestări de tip comunist, plagiate sau alte atitudini, nu fac decât să mineze direct încrederea societății în sistemul educațional. Nu avem decât două șanse. Ori stingem lumina și plecăm acasă sau de acasă. Ori începem să realizăm că, în momentul de față, România secolului XXI funcționează cu un sistem comunist educațional și, în cazul acesta, acționăm ca nație pentru a face ceea ce trebuie făcut. Spun lucrul acesta, pentru că, după cum au probat ultimii zece, cincisprezece, douăzeci de ani, este imposibilă transformarea de sistem a educației, fără o presiune socială foarte puternică, iar în momentul în care nația este foarte slab educată, în momentul în care sistemul public al educației și societatea se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la clasamente și clasificări care țin de ceea ce înseamnă productivitate, învățare pe întreg parcursul vieții, viteza de agregare a masei critice pentru transformarea de sistem este foarte redusă. În pofida acestui aspect, eu îmi păstrez încrederea. Am încredere.
A.B: Ați amintit adineauri despre faptul că “România pe bune începe cu școala pe bune”, în cartea cu același titlu vorbiți despre carenţele actualului sistem educaţional românesc şi oferiți soluţii pentru modernizarea acestuia. În ce măsură considerați că teama de schimbare și refuzul desprinderii de tipare din interiorul societății românești afectează procesul de reformare a sistemului educației?
M.S: În măsură de 99%! Și am să îți explic de ce cred acest lucru. Pentru că societatea noastră și generațiile care trăiesc acum în România, niciodată, nu au schimbat ele însele vreo paradigmă. Accederea în NATO a avut loc la presiuni externe, statutul de țară membră a Uniunii Europene a venit dintr-o puternică presiune exterioară. E limpede că atât România, cât și Bulgaria au fost cu totul nepregătite pentru a adera la Uniunea Europeană. Astfel, în momentul de față, principalul exercițiu pe care societatea românească are a și-l asuma este exercițiul de curaj. Nu e vorba numai de educație. Și sănătatea are a fi schimbată radical, instituțiile publice au a fi schimbate radical, totul necesită o schimbare. Toate acestea au a fi transformate și aduse din Evul Mediu comunist, în ceea ce înseamnă România modernă a secolul XXI.
A.B: Putem vorbi și despre necesitatea de reconstrucție a structurii mentale a societății, în scopul dezvoltării unor principii care să determine progresul?
M.S: Schimbarea mentalității reprezintă, de fapt, efectul. Și am să îți spun care este explicația logică, psihologică a procesului. Triada este următoarea: mai întâi, începem să ne comportăm altfel; și dacă ne comportăm diferit, deprindem comportamentele respective, și deprinzându-le, ne câștigăm atitudinile legate de ele. Metafora pe care, de multe ori o folosesc, este metafora spălatului pe dinți de dimineață. Nici nu ne mai dăm seama că ne spălăm pe dinți de dimineață. Este un comportament pe care îl repetăm de atât de multe ori, încât deprinderea este una subconștientă, naturală. Si atunci, atitudinea sau valoarea pe care ne-am cultivat-o este cea legată de ceea ce înseamnă igienă și sănătate. Știm că, dacă facem acest lucru, este bine, iar dacă nu îl facem, nu e bine. Dar cine se gândește atunci când se spală pe dinți, la faptul că e sănătos să te speli pe dinți? Cred că foarte puțini. Ideea este că un comportament repetat de prea multe ori, devine deprindere, iar pentru ca lucrul acesta să se întâmple, e nevoie de presiuni sistemice, pentru a schimba comportamentele. Iar, prin natura sa, de pildă, un plan-cadru, o arhitectură curriculară, schimbă un comportament. În schimb, dacă le facem la fel ca înainte, repetăm comportamentele anterioare și atunci șansele de schimbare de mentalitate sunt egale cu zero.
A.B: Există motivație pentru această schimbare? Mai găsim astăzi pasiune sau dorință de inovație, în faţa barierelor mult prea ruginite ale sistemului educaţional din România?
M.S: Desigur. Întotdeauna va fi așa. Și există o explicatie statistică pentru această poveste. Toate populațiile sunt distribuite pe curba lui Gauss. Nu o să vezi niciodată, din douăzeci de milioane de români, nouăsprezece milioane de antreprenori, dar o să vezi o mie, două mii, trei mii, un milion. E firesc să fie așa. Întotdeauna vor fi oameni la stânga spectrului, oponenți ai schimbării, dar, în același timp, vor fi și suficient de mulți oameni care vor decide să își asume schimbări, să își asume proiecte. Și cea mai puternică probă de comportament proactiv este proba de antreprenoriat care poate să fie antreprenoriat fie de business, antreprenoriat social, voluntariat etc.
A.B: Care credeți că ar fi instrumentele prin intermediul cărora școala românească ar putea să îi conecteze pe tineri la valorile cunoașterii?
M.S: Înainte de orice, o deschidere onestă și cât mai mare pentru ceea ce înseamnă legătura cu viața, cu practica de zi cu zi. Conducătorul meu de doctorat obișnuia să spună că practica cea mai bună este o teorie bine alcătuită. Adică vorbim despre capacitatea de a realiza un dozaj optim între teorie și practică; între lucrurile conceptuale, între ceea ce înseamnă educație umanistă, deschidere, cultură și ceea ce înseamnă aspecte tehnice, practice, care să mă ajute să îmi desfășor profesia ca atare. Nu vrem să fim roboți, după cum, nici ca umaniști și visători cu capul în nori și fără a avea picioarele pe pământ nu putem să funcționăm.
A.B: Care este viziunea dumneavoastră cu privire la evoluția viitoare a societății românești? Pornind de la avantajele și dezavantajele actualului context educațional, pe fondul exploziei tehnologice și informaționale, cum vedeți perspectivele tinerilor, în ceea ce privește dezvoltarea acestora? Care considerați că sunt șansele ca țara noastră să realizeze o transformare profundă de succes în planul educației?
M.S: Suntem condamnați ca România pe bune să înceapă cu școala pe bune. Nu poate fi altfel. Și aici am să unesc două teme esențiale; pe de o parte, un cadru strategic, dar și un cadru simbolic foarte puternic. Mă refer la momentul 1 decembrie 2018, pentru că acesta este un punct de inflexiune. Cu aproape o sută de ani în urmă, a existat un moment definitoriu pentru istoria României. Peste doi ani, în 2018, un centenar de România Mare sau de ceea ce înseamnă statalitate în felul acesta, înseamnă, de fapt, un moment extrem de puternic, din punctul de vedere al conversației noastre. Eu cred că în următorii doi ani va crește presiunea în ceea ce privește două proiecte istorice pentru România: schimbarea paradigmei în educație și procesul reunificării. Iar, în opinia mea, acum, momentul este propice ca lucrul acesta să se întample. În general, în clipe de asemenea dimensiune, în clipe astrale ale istoriei, simbolistica are o greutate profundă. Așadar, legătura 1 decembrie 1918 – 1 decembrie 2018, cu siguranță, va avea un impact puternic asupra unor procese sociale, și istorice definitorii pentru România.
Pe fondul necesității conectării tinerilor la valori, în scopul progresului, promovând inovarea, interactivitatea și dinamismul, Institutul pentru Democrație Participatică Euro Qvorum susține dezvoltarea liceenilor din România care cred în potențialul lor și care își doresc să devină elita generației lor.
Prin intermediul Civic Leadership Program, tinerilor li se oferă posibilitatea de a dobândi cunoștințele și abilitățile necesare pentru a contribui la dezvoltarea societății României de mâine.
Andreea Blându
Studentă la Relații Internaționale și Studii Europene
Facultatea de Istorie, Universitatea București
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Institutului Qvorum. Opiniile exprimate aparțin autorului.
