Doru Frantescu este expert în afaceri europene și activează în prezent la Bruxelles, unde conduce unul dintre cele mai influente think-tank-uri din Capitala Europeană, VoteWatch Europe. Doru este invitat să comenteze evenimentele internaționale de către renumiți reprezentanți mass media precum CNN, the New York Times, Financial Times, Politico, Deutsche Welle, Le Monde, El Pais, La Stampa, etc. Complementar, este invitat să conducă sesiuni de pregătire la universități de prestigiu de pe continent. Vorbește fluent engleză, franceză, spaniolă și italiană. (pentru informații suplimentare: www.frantescu.eu).
1) Marea Britanie a avut un rol important în procesul decizional de la nivel european. Cum va schimba Brexit-ul raportul de forțe între țările UE?
În primul rând, trebuie să avem în vedere faptul că Marea Britanie se numără printre cele mai mari state membre UE, iar acest aspect este relevant deoarece mărimea unei țări are un impact direct asupra puterii sale în cele două instituții legislative ale Uniunii, anume Parlamentul și Consiliul UE. După Brexit, balanța de forțe dintre țările membre se va schimba cu siguranţă, iar pentru măsurarea impactului trebuie să luăm în calcul agenda politică a numeroase guverne.
Mai întâi, trebuie să plecăm de la conştientizarea faptului că Guvernul britanic și membrii britanici ai Parlamentului European au fost în mod tradiţional cei mai importanți militanţi pentru piața liberă și a politicilor de nereglementare. Fără sprijinul Marii Britanii, balanța puterii se va înclina în partea celor care doresc un sistem economic mai intervenţionist, în care statul intervine mai mult pentru a regla mediul de afaceri. Astfel, întregul spectru politic continental se va deplasa înspre stânga, cel puțin pe termen scurt, fapt ce ne face să ne așteptăm la politici mai sociale și protecționiste având în vedere că opoziția va fi mai slabă. Din acest punct de vedere, ţările care sunt, în medie, susținătoare ale unei piețe mai libere, cum ar fi Olanda, Suedia, Danemarca, Polonia, România vor pierde un aliat important după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană și vor trebui să își regândească strategiile. Țările precum Franța, Belgia și cele din sudul Europei, care în medie promovează politici mai intervenționiste, își vor consolida poziția. Desigur, depinde foarte mult de cine guvernează în fiecare țară când se stabilește agenda politică: de pildă, ne putem aștepta ca noul Guvern de centru-dreapta al Franței să promoveze politici ce vizează liberalizarea pieței în comparație cu predecesorul guvern socialist. Cu toate acestea, populația unor țări, în speță elitele politice, sunt mai îndreptate înspre reglementare decât altele. De exemplu, chiar și un Guvern de centru-dreapta în Franța nu poate merge prea la departe în ceea ce privește nereglementarea precum o face un guvern conservator în UK, Olanda sau chiar state din centrul și estul Europei.
Balanța de putere între Germania și Franța va necesita o monitorizare mai atentă. Raporturile preliminare indică faptul că, dintre cele două state, Germania va pierde cel mai mult de pe urma Brexit-ului. Până acum, Franța a reușit să adune majoritățile mult mai ușor decât Germania, aspect relevant de faptul că Germania este mult mai frecvent în minoritate în Consiliul UE față de Hexagon. Acest aspect ar putea suna paradoxal, având în vedere că doamna cancelar Merkel a fost mult mai vizibilă pe scena europeană decât fostul președinte Hollande, dar de fapt elementele fundamentale ale politicii UE sunt decise de către masele de civili și diplomați, care au o influență puternică în spatele cortinei în cadrul grupurilor de lucru. Acest trend s-ar putea accentua după părăsirea UE de către Marea Britanie.
Însă nu trebuie să se creeze nicio confuzie: acest trend este valid doar în ceea ce privește Consiliul UE, nu și Parlamentul European, unde situația este inversă, anume Germania este mult mai influentă decât Franța. Acest aspect se datorează faptului că Franța suferă de pe urma victoriei Frontului Național în alegerile europarlamentare din 2014, fapt ce a dus la deținerea de către FN a unei treimi din locurile destine Franței în Parlament. Acest eveniment i-a lăsat pe centriști cu prea puține scaune în Parlament pentru a putea influența în vreun fel deciziile. Balanța puterii în Parlamentul European comport un mecanism diferit și depinde de ceea ce se va întâmpla la alegerile europarlamentare din 2019.
2) După Brexit, ideea unei Europe pe mai multe viteze a reapărut. Există suficientă dorință politică pentru ca această idee să se concretizeze? Cum ar arăta o astfel de Europă?
Doar pentru că majoritatea țărilor vor ca UE să evolueze nu înseamnă că toate vor același tip de evoluție. De exemplu, Franța, Germania, țările Benelux vor o uniune politică și monetară mai integrate, aspect cu care statele din centrul și estul Europei și țările Scandinave nu rezonează. Țările CEE nu au avut o experienţă plăcută legat de centralizarea economică în perioada în care făceau parte din blocul Socialist, așa că scepticismul lor va fi greu de combătut. Aceste țări vor susține o uniune mai axată pe politică externă și apărare sau chiar energie și mediul digital. Suedia și Danemarca și-ar dori ca UE să se focuseze mai mult pe politicile sociale și de mediu,
Chiar și în interiorul zonei Euro există diferențe. În timp ce Nordul speră la o mai mare integrare a Sudului, care ar conduse spre disciplinarea cheltuielilor bugetare, țările din Sud privesc integrarea drept un sprijin pentru a preveni măsurile de austeritate și pentru a promova în continuare măsuri sociale. Apoi, chiar și în rândul nordicilor, există diferențe cu privire la zona Euro, anume dacă ar necesita propriile structuri guvernamentale. De exemplu, olandezii nu sunt foarte încântați de ideea creării altei structuri guvernamentale pentru care să plătească
Din acest motiv, unele țări au venit cu ideea formării de ,,cluburi” sau coaliții de voință, în vederea înaintării în unele domenii în care doar o parte din statele membre cad la înțelegere. Totuși, există o diferență fundamental cu privire la acest principiu, deoarece unele țări consideră că o Europă pe mai multe viteze va conduce Uniunea înainte, în timp ce alte state se team că o astfel de idee ar genera dezintegrarea UE.
Aceste diferențe s-au regăsit chiar și în discursurile liderilor europeni din timpul celebrării celei de-a 60-a aniversări a Tratatului de la Roma. Ne putem aștepta ca aceste diferențe să se accentueze mai ales după alegerile din Germania, când dezbaterile cu privire la viitorul UE și cele referitoare la Brexit vor reîncepe.
Pentru a avea un proiect european sustenabil, ar trebui să existe un consens între statele membre. În acest punct în care ne află, ne putem aștepta la o integrare economică mai mare în rândul statelor din zona Euro și la creșterea diviziunii dintre statele Euro și non-Euro, De asemenea, ne putem aștepta la o serie de pași în vederea dezvoltării unei apărări comune după Brexit, întrucât Marea Britanie fusese cea care se opunea vehement și bloca această idee.
3) Având în vedere creșterea substanțială a naționalismului și a protecționismului în Europa, cum vă imaginați această mișcare peste 10 ani? Credeți că decidenții politici europeni vor reuși să elimine această amenințare la adresa UE?
Cred că atât decidenții politici europeni, cât și cei care activează la nivel naţional, fac tot ce pot, însă nu ține doar de ei. Sporirea naționalismului se datorează și creșterii economice, în special atunci când este coroborată cu imigrația semnificativă. Aceste două fenomene, totodată cu o comunicare deficitară legată de transmiterea lor către public, au facilitat atingerea unui nivel al naționlismlui și al euroscepticismului pe care nu l-am prevăzut.
Așadar, depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla pe cele două fronturi în anii următori, dar judecând după datele pe care le avem, ne putem aștepta ca Europa să se confrunte cu dificultatea de a asigura creștere economică data fiind competiția și mai acerbă la nivel global. În plus, faptul că Europa are o populație îmbătrânită nu ne ajută deloc, căci imigrația poate fi privită drept o oportunitate de alimentare a creșterii economice, dar aceasta este la rândul său capitalizată de către liberii cu orientare naționalistă. Din aceste motive, se pare că trebuie să fim în continuare pregătiți pentru a gestiona o presiune substanţial în legătură cu integrarea europeană și ordinea liberală per se în anii ce urmează.
Ne îndreptăm cu velocitate către două procese politice complicate, anume alegerile europarlamentare din 2019, care se vor suprapune cu finalizarea Brexit-ului, urmate îndeaproape de alegerea Comisiei Europene, care nu va fi un exercițiu ușor având în vedere contextul actual și diferențele dintre statele membre. Ne putem aștepta ca naționaliștii să încerce să hiperbolizeze aceste evenimente, descriind Brexit-ul drept o dovadă a colapsului Uniunii. Toate cele trei evenimente vor trebui gestionate cu mare grijă pentru a ne asigura că anul 2019 va fi un moment de unitate între țările UE, nu unul care să adâncească diviziunea.
