Bruxelles-București, 17 ianuarie 2011
„În urma migraţiei politice a lui Claudiu Tănăsescu, PSD este partidul din România cu cei mai mulţi europarlamentari, 12, cu unul mai mult decât delegaţia PDL. Teoretic, această mutare ar putea creşte şi influenţa PSD în Parlamentul European. În practică, însă, acest lucru se poate întâmpla numai dacă domnul Tănăsescu îşi îmbunătăţeşte şi activitatea, care, în acest moment, se află la cote reduse”, comentează Doru Franţescu, directorul Institutului pentru Democraţie Participativă Qvorum.
Înainte de a li se alătura Socialiştilor (S&D), Claudiu Tănăsescu făcea parte din cei trei europarlamentari români care nu erau afiliaţi vreunei familii politice europene. Alături de el, Corneliu Vadim Tudor şi George Becali, candidați la alegerile europarlamentare din 2009 pe listele PRM, au optat pentru neafiliere în momentul în care au ajuns la Bruxelles. Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, a fost cel care a anunţat, în sesiunea plenară din 22-25 noiembrie, trecerea lui Tănăsescu la grupul S&D.
Iată care este acum distribuţia europarlamentarilor români:
Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor [S&D]: 12 (PSD-PC);
Grupul Partidului Popular European [PPE]: 11 (PD-L) + 3 (UDMR);
Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa [ALDE]: 5 (PNL);
Neafiliați [NI]: 2 (PRM).
Background:
În Parlamentul European există şapte familii politice. Odată aleşi, deputaţii decid care este grupul politic din care doresc să facă parte. Cei care nu sunt acceptaţi în niciunul din cele şapte grupuri rămân neafiliaţi. Pe parcursul mandatului, ei își pot schimba grupul politic din care fac parte (sau adera la un grup dacă sunt neafiliați), fără a exista vreo sancțiune de ordin administrativ în acest sens.
Surse de informare complementare pe acest subiect:
Activitatea europarlamentarului Tănăsescu, monitorizată de VoteWatch.eu: https://votewatch.eu/cx_mep_details.php?euro_parlamentar_id=643