Deschidem sesiunile de formare în cadrul proiectului PACT-PPL

Centrul de Excelență Academică și Institutul pentru Democrație Participativă Euro Qvorum te invită să iei parte alături de alți cetățeni din localitatea ta, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, la schimbarea procesului decizional local.

Am conceput pentru TINE un ghid și o grilă de monitorizare și evaluare a activității administrației care să te sprijine în înțelegerea acestui proces.

 Ce urmează acum!?

Producem schimbările pe care ni le dorim printr-un program complet de informare – dialog – participare care cuprinde:

  • Seminarii de orientare – în cadrul cărora vor fi organizate ateliere de lucru interactive cu cetăţenii, pentru prezentarea şi familiarizarea acestora cu ghidul de politici publice locale şi a grilei de monitorizare şi evaluare. Acestea se vor desfășura conform următorului calendar: Alexandria – 28 octombrie; Giurgiu – 29 octombrie; Ploiești – 4 noiembrie; Târgoviște – 5 noiembrie; Călărași – 11 noiembrie; Slobozia – 12 noiembrie; Pitești – 25 noiembrie.
  • Dialoguri tripartite – în care vom delibera împreună cu reprezentanți ai administrației locale, cetățenii din grupul țintă și ONGuri locale rolul și locul cetățeanului în democrația participativă.

Te invităm să te înscrii la sesiuni completând următorul formular https://goo.gl/forms/HbLJIXWVup dacă ești din localitățile Alexandria, Giurgiu, Ploiești, Târgoviște,  până pe data de 22 octombrie 2015, iar dacă ești din localitățile Călărași, Slobozia și Pitești  până pe data de 5 noiembrie 2015.

În ce condiții?

Nu se percepe taxă de participare! Masa de prânz va fi asigurată de către organizatori.

Confirmarea participării se va face telefonic, iar programul activităților se va transmite pe e-mail. Pentru mai multe detalii ne puteti contacta pe adresele de email office2cexa@gmail.com sau office@cexa.eu.

Politicile Publice Locale – PACT

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului;

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România;