Jurnalul unui diplomat – prima oprire: Germania

Around the world Embassies tour, cel mai nou program Qvorum în domeniul diplomației, a debutat cu o primă vizită de studiu la Ambasada Republicii Federale Germania.

Proiectul își propune să vină în ajutorul tinerilor români, lideri pentru generațiile lor, cu o vastă experiență în activități de voluntariat sau stagii de practică în instituțiile publice naționale sau internaționale, să-și consolideze parcursul profesional în domeniul diplomației.

Munca misiunilor diplomatice străine, precum și tematici de interes aflate pe agenda internațională sunt abordate într-o manieră  care încurajează interacțiunea dintre studenți și diplomați, precum și spiritul critic al acestora.

Cei 20 de participanți, aleși în urma unui proces de selecție riguros, au șansa ca pentru o lună să viziteze 4 misiuni diplomatice străine acreditate la București (Germania, Africa de Sud, SUA, China).

Participanții au profitat de vizita la Ambasada Germaniei pentru a discuta despre implicațiile crizei refugiaților asupra politicilor publice germane, precum și despre rolul diplomației germane în menținerea stabilității mondiale.

Întâlnirea a început printr-un film de prezentare al Ministerului German al Afacerilor Externe, prezentându-se obiectivele de politică externă ale Germaniei: menținerea păcii și stabilității mondiale, promovarea valorilor Uniunii Europene și globalizarea.

Interesați de o carieră în corpul diplomatic, participanții au adresat întrebări complexe ce au vizat atât modul în care școlile de diplomație influențează activitatea corpului diplomatic în diferite zone geografice, cât și procedurile de selecție sau aptitudinile pe care candidații trebuie să le aibă pentru a fi eligibili pentru o carieră în diplomație.

La finalul întâlnirii, studenții au fost provocați să ia parte la o simulare a luării deciziilor în cadrul unei întâlniri diplomatice. Aceștia și-au exprimat propriile opinii cu privire la criza refugiaților, implicațiile acesteia asupra Uniunii Europene, încercând totodată să găsească soluții prin care imigranții să fie integrați mai ușor în societatea germană.

  Testimoniale:

  • “Prima vizită din cadrul programului Around the world Embassies Tour ne-a oferit ocazia de a fi oaspeții misiunii diplomatice germane la Bucureşti. Această întalnire cu unul dintre reprezentanții sectorului cultural a fost atât o onoare cât şi o ocazie de a afla detalii ale vieții unui diplomat, sacrificiile, dar şi lucrurile unice care fac din această meserie să fie una fascinantă şi onorabilă. Sinceritatea şi deschiderea cu care ni s-a răspuns la întrebări au fost elementele care au contribuit la atmosfera plăcută şi destinsă care a persistat pe tot parcursul vizitei. Pot spune cu sinceritate că această întâlnire mi-a oferit o doză însemnată de inspirație şi cunoştințe teoretice.” (Monica Paraipan)

 

  • Privind retrospectiv, experiența primei vizite de studiu din cadrul programului “Around the world Embassies Tour” a fost una deosebită și constructivă, ce mi-a suscitat interesul și entuziasmul pentru a aștepta cu nerăbdare și următoarele vizite. Pe de o parte, am avut ocazia de a ne familiariza cu specificul carierei de diplomat și implicațiile acesteia – de la aspectele pozitive, cât și dificultățile acestei profesii, până la procedurile de admitere în cadrul unei misiuni diplomatice. Pe de altă parte, am avut oportunitatea de a aborda diferite perspective asupra crizei refugiaților, precum și asupra poziției Germaniei și a Uniunii Europene în ceea ce privește această  problemă umanitară. De asemenea, am apreciat și admirat, în mod special, ospitalitatea și deschiderea doamnei diplomat față de noi, precum și faptul că ne-a încurajat și invitat să luăm parte la discuție prin expunerea opiniilor noastre. În final, cu toate că m-aș fi bucurat să nu aud “Our time is over” atât de repede, aș vrea să concluzionez prin a reitera faptul că vizita de studiu la Ambasada Germaniei a fost o experiență aparte, care mi-a întrecut așteptările.” (Raluca Manea)